Autism și poluarea aerului, legătura dintre ele a fost descoperită

Expunerea la poluanții toxici din aer este legată de un risc crescut de dezvoltare a autismului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Monash pe copii chinezi cu vârsta de până la 3 ani. 

Studiul privind copiii din Shanghai, de la naștere până la vârsta de trei ani, a constatat că expunerea la particule fine (PM2.5) de la gazele de eșapament ale vehiculelor, emisiile industriale și alte surse de poluare a aerului au crescut riscul dezvoltării tulburărilor de spectru autist până la 78%. Studiul a inclus 124 de copii cu autism și 1.240 de copii sănătoși (grup control) în etape, pe o perioadă de nouă ani, examinând asocierea dintre poluarea aerului și tulburările de spectru autist.

Se adaugă la din ce în ce mai lunga listă de factori de risc

Studiul, publicat astăzi în jurnalul Environment International, este primul care examinează efectele expunerii pe termen lung la poluarea aerului asupra dezvoltării tulburărilor de spectru autist în prima parte a vieții copiilor dintr-o țară în curs de dezvoltare, adaugând informații esențiale studiilor anterioare care au legat deja expunerea prenatală la poluarea aerului de autismul la copii.

Cauzele autismului sunt complexe și nu sunt pe deplin înțelese, dar factorii de mediu sunt din ce în ce mai recunoscuți pe lângă cei genetici și alți factori", a spus profesorul asociat Guo.

Creierul în curs de dezvoltare al copiilor mici este mai vulnerabil la expuneri toxice din mediul înconjurător și mai multe studii au sugerat că acest lucru ar putea afecta funcțiile sale și ale sistemului imunitar. Aceste efecte ar putea explica legătura puternică pe care am descoperit-o între expunerea la poluanții atmosferici și tulburările de spectru autist, dar este nevoie de cercetări suplimentare pentru a explora în mai mare măsură asociațiile dintre poluarea aerului și sănătatea mintală", se arată într-un material dat publicității de Universitatea Monash.

4,2 milioane de decese anual din cauza poluării

Poluarea aerului este o preocupare majoră din partea publicului și se estimează că va cauza până la 4,2 milioane de decese (OMS) în fiecare an, la nivel global. Poluanții din aer contribuie la o povară ridicată a bolilor și a deceselor premature în țări precum China și India, în special în zonele dens populate.

Chiar și în Australia, unde concentrațiile sunt în mod obișnuit mai scăzute, poluarea aerului cauzată de arderea combustibililor fosili și procesele industriale provoacă aproximativ 3.000 de decese premature pe an - aproape de trei ori mai mari decât accidentele rutiere - costând economia până la 24 miliarde de dolari australieni.

Profesorul asociat Yuming Guo, de la Școala de Sănătate Publică și Medicină Preventivă din cadrul Universității Monash, spune că poluarea globală a aerului se înrăutățește rapid și nu există un nivel sigur de expunere.

Efectele grave ale poluării aerului asupra sănătății sunt bine documentate, ceea ce sugerează că nu există un nivel sigur al expunerii. Chiar și expunerea la cantități foarte mici de particule fine a fost legată de nașteri premature, întârzieri de învățare și o serie de condiții de sănătate grave, inclusiv boli de inimă".

Trei tipuri de particule analizate

Studiul a examinat efectele asupra sănătății a trei tipuri de particule (PM1, PM2,5, PM10) - particule fine din aer, care sunt produsele secundare ale emisiilor din fabrici, poluarea vehiculelor, activitățile de construcție și praful rutier. Cu cât particulele din aer sunt mai mici, cu atât sunt mai capabile să penetreze plămânii și să intre în sânge, provocând o serie de condiții de sănătate grave.

PM1 este cea mai mică ca dimensiune a particulelor, însă au fost făcute puține studii pe PM1 la nivel global, iar agențiile de mediu încă nu au stabilit standarde de siguranță pentru aceasta.

În ciuda faptului că particulele mai mici sunt mai dăunătoare, nu există niciun standard global sau politică pentru poluarea aerului cu PM1", notează Guo.

Având în vedere că PM1 reprezintă aproximativ 80% din poluarea PM2.5 numai în China, studii suplimentare cu privire la efectele sale asupra sănătății și toxicologiei sunt necesare pentru a informa factorii de decizie ca să dezvolte standarde pentru controlul poluării aerului cu acest tip de particule, în viitor", conchide cercetătorul.

Studiul poate fi găsit AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel