Această metodă simplă ne ajută să...
Apneea de somn. O echipă de oameni de ştiinţă din Statele Unite a utilizat metoda imagistică prin rezonanţă magnetică pentru a evalua modul în care pierderea din greutatea corporală are efect asupra căilor aeriene superioare în cazul pacienţilor obezi. Ei au descoperit că reducerea cantităţii de grăsime din zona limbii este un factor primar pentru scăderea severităţii apneii în somn de tip obstructiv. Concluziile echipei de la Facultatea de Medicină Perelman a Universităţii din Pennsylvania au fost publicate în American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine.
''Majoritatea medicilor, şi chiar experţi din lumea apneii în somn, nu s-au concentrat asupra grăsimii din limbă în tratamentul apneii în somn. Cunoscând acum faptul că grăsimea din limbă este un factor de risc şi că apneea în somn se îmbunătăţeşte când grăsimea din limbă este redusă am stabilit un obiectiv terapeutic unic, pe care nu l-am avut anterior'', a declarat doctor Richard Schwab, specialist în medicina somnului, potrivit Agerpres.
Afecţiunea implică oprirea în mod repetat a respiraţiei, ceea ce perturbă somnul pacienţilor. Această problemă este de obicei marcată de sforăit şi poate creşte riscul de hipertensiune şi accident vascular cerebral. În timp ce obezitatea este factorul principal al apneii în somn, există şi alte cauze, precum amigdalele mărite sau maxilarul retras.
Studiul a fost efectuat pe 67 de participanţi cu sindrom de apnee în somn de tip obstructiv care erau obezi (cu un indice de masă corporală - IMC - peste 30). Subiecţii au pierdut aproape 10 procente din greutatea corporală prin dietă sau intervenţie chirurgicală, într-o perioadă medie de şase luni. Rezultatele privind apneea în somn s-au îmbunătăţit cu 31 de procente, potrivit studiului. Pe lângă îmbunătăţirea apneii obstructive prin reducerea grăsimii din zona limbii, cercetătorii au observat că pierderea din greutatea corporală a condus la reducerea muşchilor pterigoidian şi din zona faringelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...