Aparatură în valoare de peste două milioane de lei pentru Spitalul de Recuperare din Cluj

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj alocă Spitalului de Recuperare Cluj-Napoca peste două milioane de lei, pentru dotarea cu aparatură medicală de ultimă generaţie, anunță Agerpres. 

"Consiliul Judeţean Cluj va aloca pentru Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, instituţie sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, nu mai puţin de 2.364.750 de lei pentru achiziţionarea unor aparaturi şi echipamente medicale de ultimă generaţie. Concret, resursele financiare alocate vor fi utilizate pentru achiziţionarea de către Consiliul Judeţean Cluj a următoarelor aparate şi echipamente, care vor fi date în folosinţa spitalului: un ecocardiograf, două ecografe, două mese de operaţie, trei lămpi scialitice cu led, cinci monitoare funcţii vitale, patru defibrilatoare automate, un aparat de terapie unde electromagnetice, o combină frigorifică UTS şi diverse echipamente pentru blocul alimentar", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de CJ Cluj.

Potrivit preşedintelui CJ Cluj, Alin Tişe, forul pe care îl conduce va continua acţiunea de dotare şi modernizare a spitalelor clujene, mai ales că 2019 este "Anul Sănătăţii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel