Hidratarea este un obicei esențial...
Aparat, epilepsie, Bistrița. La scurt timp după ce Spitalul Județean Bistrița a fost dotat cu un nou ecograf, instituția a primit un aparat de ultimă generație pentru diagnosticarea și monitorizarea epilepsiei. Deak Maria Gabriela , medic primar în Neurologie și directorul medical al Spitalului Județean Bistrița, afirmă, potrivit Mesagerul de Bistrița-Năsăud, că unitatea medicală avea un astfel de aparat, dar era vechi.
"Cu această nouă achiziție putem efectua investigații de calitate și, foarte important, avem posibilitatea de a obține a doua opinie medicală, prin telemedicină. Chiar de aici, de la Spitalul Județean, cu ajutorul acestui sistem putem să dăm acces unui medic dintr-o clinică universitară sau dintr-un spital din rețeaua de telemedicină de oriunde din lume. Putem să ne consultăm, să facem schimb de experiență, atât în momentul înregistrării EEG în cabinet, cât și mai târziu, după înregistrarea traseului. Pentru noi, dar mai ales pentru pacient, este extrem de util și de important! Mai mult, tot cu ajutorul acestui nou electroencefalograf, printre altele, putem să evaluăm leziunile cerebrale (accident vascular cerebral, tumori, traumatisme), tulburările de memorie, să depistăm unele encefalopatii datorate inflamației creierului, intoxicațiilor medicamentoase sau survenite în tulburări metabolice și chiar să-l utilizăm în stabilirea morții cerebrale", afirmă directorul medical al Spitalului din Bistrița, conform sursei citate și contului de Facebook al președintelui CJ Bistrița-Năsăud.
În ce privește valoarea echipamentului achiziționat, Radu Moldovan, președinte CJ Bistrița-Năsăud, susțin că a costat 95.000 lei (19.981 euro), "însă privind beneficiile, valoarea lui este inestimabilă", potrivit aceleiași surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Hidratarea este un obicei esențial...
Ingredientul cheie care îți menține sănătatea la vârsta a doua și...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Această vitamină îți protejează...