Antigripal, suceveni. Reprezentanții Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Suceava precizează că până la 1 decembrie s-au vaccinat antigripal 29.235 de persoane din categoria celor cu risc ridicat de îmbolnăvire.
„În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din actualul sezon epidemic, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a primit două tipuri de vaccin gripal tetravalent. La cele 52.130 de doze de vaccin gripal primite până în 14 noiembrie, indicate a fi administrate adulţilor şi copiilor începând cu vârsta de 3 ani s-au adăugat încă 330 de doze de vaccin gripal primite în 29 noiembrie, destinate imunizării copiilor cu boli cronice cu vârste între 6 luni şi 4 ani”, declară Liliana Grădinaru, directorul executiv al DSP Suceava, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Conform sursei citate, campania de vaccinare gratuită vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 de ani, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii, cardiovasculare, metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei Ministerului Sănătăţii şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
În contextul stresului creat de...
Un nou studiu sugerează că o mulțime...
Diabetul de tip 2 este cercetat de...
Nutriționiștii ne recomandă ca...
Așa arată coronavirusul în prima...
Sunt noi condiții de intrare în...
Peste 36.400 de persoane s-au...
După ce sa dovedit că zahărul poate...
ACIDUM FOLICUM - prospect. Acţiune:...
Oricine adoră sucul de fructe...
Primul caz de gripă din acest sezon a...
Toate persoanele care au primit prima...
DESOGESTRELUM - prospect....
Secretarul de Stat în MAI a precizat...
Alexandru Rafila, reprezentantul...
DCMedical este de astăzi, 22...
Vineri, 22 ianuarie, Comitetul...
Dr. Denisa Zaharia, medic ortodont,...
Șeful Departamentului pentru Situații...
DC Medical vă prezintă cele mai...
Să fim realiști: majoritatea dintre...
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat...
Raed Arafat a făcut declarații,...
Comitetul Municipiului București...
Comitetul Municipiului București...
Două noi cazuri de infectare cu...
Încă două cazuri cu tulpină...
Vlad Voiculescu, ministru al...
Un profesor de la Universitatea din...
Cercetători americani au descoperit...
Dezinfectantul pentru mâini pe bază...
Ce presupune acest medicament...
Emilian Popovici, medic epidemiolog,...
Comitetul Naţional de Coordonare a...
Care sunt şansele redeschiderii...
Autoritățile au anunțat vineri, 22...
Ministerul Sănătății precizează că...
Joe Biden vrea ca 100 de milioane de...