ANMCS: 70% dintre spitalele analizate respectă bunele practici în antibioterapie

Protocoalele privind administrarea de antibiotice sunt respectate
Un procent de 70% de spitale dintr-un număr de 158, analizate în al II-lea ciclu de acreditare de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, au implementat bunele practici în antibioterapie.

În cadrul Referinței 2 Managementul clinic din cadrul Standardelor de acreditare, sunt analizați și indicatori legați de prevenția și controlul antibiorezistenței, arată Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS).

Un procent de 81% dintre spitale au dovedit că înregistrările unui antibiotic permit trasabilitatea utilizării acestuia, 61% că prescrierea antibioticelor se face conform ghidurilor de antibioterapie recunoscute și rezultatului antibiogramei, după caz, iar 70% că monitorizarea consumului de antibiotice și trasabilitatea prescrierii și utilizării acestuia sunt asigurate.

Felul în care se corectează deficiențele, monitorizat

Totodată, 55% dintre spitale au durata estimată a antibioterapiei înscrisă în foaia de observație, 67% au realizat evaluarea reacției la 24 și 72 de ore la antibioterapie și este consemnată în foaia de observație.

„În al II-lea ciclu de acreditare punem accent pe tot ce cuprinde managementul clinic. Pe baza acestor date, noi transmitem recomandări cu privire la modul de corectare a problemelor semnalate atât conducerii spitalelor, cât și organizațiilor responsabile (Ministerul Sănătății, consiliile județene, proprietarii spitalelor în cazul celor private etc.). Monitorizăm permanent modul în care își corectează aceste deficiențe prin intermediul unei aplicații informatice", a declarat Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

mancat de paste foto: freepik@wayhomestudio
EXCLUSIV
Cum trebuie să mâncăm de Paște. Ligia Pop: Acesta e secretul!

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel