Anglia ar putea ridica restricțiile pentru COVID la sfârșitul lunii ianuarie. Oficial britanic: sunt „semne încurajatoare”

În Marea Britanie sunt deja sute de cazuri de infectare cu varianta Omicron de coronavirus. Foto: Pixabay
Sunt "semne încurajatoare" care lasă să se întrevadă posibila ridicare a restricțiilor la sfârșitul lunii ianuarie, a anunțat duminică Oliver Dowden, membru al guvernului Regatului Unit, condus de premierul Boris Johnson.

Evocând aceste restricții, printre care telemunca și introducerea pașaportului sanitar în unele locuri, Oliver Dowden, ministru fără portofoliu în cadrul guvernului condus de Boris Johnson, a subliniat, la SkyNews, „povara pe care acestea o impun industriei hoteliere și alimentației publice, economiei, școlilor, etc.", și a afirmat că dorește ca Anglia „să scape de ele dacă este posibil”.

„Semnele sunt încurajatoare, însă în mod clar vom aștepta să vedem datele înainte de a lua această decizie finală”, a adăugat Oliver Dowden, care este și președintele Partidului Conservator,  citat de Agerpres și AFP.

Aceste restricții, decise luna trecută, urmează să fie reexaminate pe 26 ianuarie. Potrivit mass-media, relaxarea lor s-ar integra într-o strategie a lui Boris Johnson pentru relansarea lui. Împotmolit într-un scandal provocat de petreceri organizate în Downing Street în plin lockdown, liderul conservator luptă pentru a se menține la putere.

Furioși pentru aceste abateri de la reguli în timpul pandemiei, deputați conservatori l-au avertizat deja pe Johnson că el nu va putea conta pe sprijinul lor pentru a prelungi restricțiile legate de COVID-19. Acestea vizează doar Anglia, pentru că fiecare națiune a Regatului Unit decide propriile măsuri în materie de politică sanitară.

Regatul Unit a înregistrat sâmbătă 81.713 cazuri de coronavius în ultimele 24 de ore, cel mai scăzut bilanț zilnic din ultima lună. Cu toate acestea, numărul de persoane decedate care fuseseră testate pozitiv pentru COVID-19 în cele 28 de zile care au precedat decesul lor rămâne ridicat, cu 1.843 de decese în ultimele șapte zile, o creștere cu 45% în raport cu săptămâna precedentă.

Liderul Partidului Laburist, principalul partid de opoziție, Keir Starmer, și-a exprimat speranța că aceste restricții, supranumite "planul B", vor putea fi ridicate "imediat ce va fi posibil".

„Cu cât mai devreme vom putea ridica restricțiile, cu atât va fi mai bine. Cred că întreaga țară își dorește aceasta”, a declarat duminică Starmer la BBC. Dacă este bine să ridicăm restricțiile, vom vota pentru ridicarea restricțiilor. Însă noi ne vom ghida după știință", a mai spus el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel