A început sezonul accidentelor pe...
Oboseala, de cele mai multe ori ne trimite spre cafea, însă cauza ei nu este lipsa de odihnă, ci deficitul de minerale, în special de fier - anemia feriprivă. Anemia prin deficit de fier este cea mai mare frecventă boală din lume după caria dentară.
”Anemia prin lipsa de fier este cea mai frecventă formă de anemie. Vorbim de anemie în clipa în care la o femeie, care este în afara sarcinii, hemoglobina scade sub 12 g/dl și la bărbați, când scade sub 13 g/dl”, a declarat dr. Nicoleta Berbec, medic hematolog, la Antena 3.
Acest tip de anemie apare atunci când organismul nu are suficient fier pentru a produce hemoglobină, acea proteină care ajută celulele roșii din sânge să transporte oxigenul.
”Sângerarea cronică este cea mai frecventă cauză de anemie feriprivă. Iar sângerarea la nivelul tubului digestiv reprezintă cea mai frecventă cauză de anemie feriprivă la bărbați”, a mai spus medicul, precizând că în cazul femeilor cea mai frecenvtă astfel de anemie este cauzată de sângerarea genitală, ”fie că au fluxuri menstruale abundente, fie că au anumite tumori benigne sau maligne în sfera genitală”.
Această formă de anemie poate apărea și în cazul persoanelor care țin posturi prelungite sau care adoptă un regim alimentar vegan sau vegetarian.
”O cauză importantă de anemie feriprivă, la copilul mic, este reprezentată de faptul că nu se diversifică alimentația după șase luni”, a mai spus medicul.
Alte cauze, mai rar întâlnite, dar important de avut în atenție sunt tulburările de absorbție.
Anemia în forma incipientă poate trece neobservată, simptomele care să tragă un semnal de alarmă apar pe măsură ce corpul devine mai deficitar.
Lista simptomelor include:
- oboseală
- capacitatea de concentrare este mai redusă
- paloare a pielii
- părul casant
- modificări la nivelul unghiilor.
De altfel, multe dintre aceste simptome sunt comune cu cele ale altor afecțiuni, motiv pentru care este nevoie ca persoana suspectată cu anemie feriprivă să se prezinte la medic pentru un consutl de specialitate.
Vezi și: Mitul celor 2 litri de apă pe zi, demontat. Care este cantitatea ideală ce trebuie consumată
”Ca să confirmăm diagnosticul de anemie prin deficit de fier este obligatoriu să facem o analiză - feritina serică. Aceasta este o analiză din sânge, dar care ne arată nouă nivelul fierului pe care îl avem în depozite”, a mai spus medicul.
La fel ca și în celelalte cazuri de anemie (prin deficit de folați, prin deficit de vitamina B12, pernicinoasă - megalobralstică, talesemia, anemia prin deficite combinate) și cea feriprivă poate avea două forme: ușoară sau severă.
Aceasta din urmă este cauzată de diagnosticarea și tratarea tardivă, iar printre simptomele anemiei severe se numără tulburările cardiace, turburările respiratorii.
”Se consideră că este anemie amenințătoare de viață în momentul în care hemoglobina scade sub 6,5 g/dl”, a adăugat hematologul.
În ceea ce privește tratamentul anemiei, acesta se realizează în funcție de cauza care a dus la apariția anemiei, mai mult, este imperios necesar ca dozarea orală a tratamentului să fie una corectă, astfel încât creșterea hemoglobinei să se realizeze într-un interval de 2-3 luni.
De altfel, medicul subliniază că tratamentul cu fier nu trebuie oprit în momentul în care nivelul hemoglobinei s-a normalizat, ci trebuie continuat pentru refacerea depozitelor din organism.
De asemenea, trebuie luată în considerare și adoptarea unei alimentații bogate în fier, dar și în vitamina C, care ajută la absorbția acestuia.
Fierul este un mineral care îndeplinește mai multe funcții importante, principala fiind aceea de a transporta oxigenul în tot corpul ca parte a globulelor roșii.
Este un nutrient esențial, ceea ce înseamnă că trebuie să-l obțineți din alimente. Valoarea zilnică este de 18 mg.
Interesant este faptul că cantitatea de fier pe care o absoarbe corpul tău se bazează parțial pe cât de mult ai stocat.
O deficiență poate apărea dacă aportul tău este prea mic pentru a înlocui cantitatea pe care o pierzi în fiecare zi.
Deficitul de fier poate provoca anemie și poate duce la simptome precum oboseala. Femeile aflate la menstruație care nu consumă alimente bogate în fier prezintă un risc deosebit de ridicat de deficiență.
Din fericire, există o mulțime de alimente care vă pot ajuta să vă îndepliniți necesarul zilnic de necesarul zilnic de fier.
Iată 12 alimente sănătoase care sunt bogate în fier
1. Fructe de mare
Scoicile sunt gustoase și nutritive. Toate fructele de mare sunt bogate în fier, dar scoicile, stridiile și midiile sunt surse deosebit de bune. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
A început sezonul accidentelor pe...
Știai că data și grosimea primei...
Schimbările alimentare pot fi un...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Aerul pe care îl inspirăm, deși...