La vârsta a doua, prevenția...
Laboratorul japonez Eisai și partenerul său american Biogen au realizat un studiu clinic în cadrul căruia a fost testat un medicament care țintește depunerea de beta-amiloid, „faimoasa proteină care se acumulează în creierul pacienților cu Alzheimer”, au explicat specialiștii.
Studiul a fost prezentat în cadrul unui congres internațional despre boala Alzheimer, desfășurat la Chicago, la sfârșitul lunii iulie 2018.
Acest nou tratament a fost testat pe 854 de persoane afectate de o formă ușoară sau precoce a bolii Alzheimer. Noul tratament este un anticorp monoclonal denumit Ban 2401. Rezultatele au arătat că pacienții cărora li s-a administrat cea mai mare doză din acest medicament, adică 10 mg pe kilogram corp, de două ori pe lună, pe cale intravenoasă, au prezentat reducerea semnificativă a plăcilor de amiloid în creier, informează Web MD.
„Aveau cu aproximativ 93% mai puține depuneri de beta-amiloid comparativ cu persoanele care au primit un placebo”, au declarat autorii studiului. Acești pacienți au obținut și cele mai bune rezultate la testul ADAS-cog, un ansamblu de 11 cerințe care evaluează deficitul de memorie, limbajul, atenția și alte capacități mentale afectate în general de Alzheimer.
Dr. Lynn Kramer, șef de cercetare clinică la Eisai Pharmaceuticals, a declarat că laboratorul va prezenta datele obținute Agenției americane a alimentelor și medicamentelor - FDA, pentru a planifica următoarele etape. Pentru un studiu de fază 3, cercetătorii au nevoie de mai multe date.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...