Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Cercetătorii de la Universitatea de Medicină din St. Louis Washington au descoperit că privarea de somn crește nivelurile de proteine Tau, proteine cheie în Alzheimer, accelerând răspândirea prin creier a acestor aglomerări de proteine toxice. Proteinele Tau sunt un avertizor al leziunilor creierului și reprezintă un pas decisiv de-a lungul drumului spre demență.
,,Lucru interesant despre acest studiu este faptul că sugerează că factori din viața reală, cum ar fi somnul, ar putea afecta felul în care se răspândește boala prin creier. Am știut că problemele legate de somn și Alzheimer sunt asociate în parte printr-o proteină beta-amiloid de Alzheimer, dar acest studiu arată că întreruperea somnului determină creșterea rapidă a proteinei Tau dăunătoare și răspândirea acesteia în timp", a spus dr. David Holtzman, profesor și șef al Departamentului de Neurologie, autorul principal al studiului.
Cercetările au arătat că Tau este ridicat la persoanele în vârstă care dorm puțin și prost. Dar nu era clar dacă lipsa somnului a forțat direct nivelurile de Tau în sus sau dacă cele două au fost asociate într-un alt mod. Pentru a afla, Holtzman a măsurat nivelurile proteinei Tau la șoareci și oameni cu somn normale și cu somn perturbat. Cercetătorii au descoperit că nivelele Tau din celulele creierului au fost de aproximativ două ori mai mari pe timp de noapte, când animalele erau mai treze și mai active decât în timpul zilei, când șoarecii dormeau mai frecvent. Distrugerea odihnei șoarecilor pe parcursul zilei a dus la dublarea nivelului Tau pe timp de zi. Aproape același efect a fost observat la oameni.
Brendan Lucey, profesor de neurologie, a obținut lichidul cefalorahidian de la opt persoane după o noapte normală de somn și din nou după ce au fost trezite toată noaptea. O noapte fără somn a determinat creșterea nivelului de Tau cu aproximativ 50%, au descoperit cercetătorii.
Concluziile sugerează că Tau este eliberat în mod obișnuit în timpul orelor în care omul este treaz, iar apoi această eliberare este scăzută în timpul somnului. Privarea de somn întrerupe acest ciclu, permițând proteinei Tau să se acumuleze.
,,Obținerea unui somn bun este ceva ce ar trebui să încercăm să avem. Creierul nostru are nevoie de timp pentru a se recupera din stresul zilei. Nu știm încă dacă un somn adecvat va proteja împotriva bolii Alzheimer", a spus Holtzman, potrivit Medicalxpress.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...