Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Studiul a inclus 551 de pacienți, cu vârsta cuprinsă între 4 și 55 de ani, cu alergie la arahide. O treime a primit placebo, în timp ce două treimi a primit pulbere de proteină de arahide în cantități crescătoare până când s-a atins echivalentul dozei de întreținere a unui arahide pe zi.
"Suntem încântați de potențialul terapiei de a ajuta copiii și adolescenții cu alergii la arahide, care astfel pot să se protejeze împotriva consumării accidentale a unor alimente care conțin arahide. Speranța noastră, atunci când am început studiul, a fost că prin tratarea pacienților cu echivalentul a unei arahide pe zi, vom reuși să obținem ca mulți dintre ei să tolereze mai mult de două arahide", a declarat dr. Stephen Tilles co-autorul studiului într-un comunicat de presă al Colegiului American de Alergie, Astm și Imunologie (ACAAI).
Cercetătorii au găsit însă că două treimi din oamenii din studiu au fost în măsură să tolereze echivalentul a două arahide pe zi, după 9 până la 12 luni de tratament, iar jumătate dintre pacienții au tolerat echivalentul a patru arahide, după cum informează WebMd.com.
"Aceasta nu este o reparație rapidă și nu înseamnă că persoanele cu alergie la arahide vor putea să mănânce arahide ori de câte ori vor. Dar este cu siguranță un progres", a afirmat dr. Jay Lieberman, vicepreședintele Comitetului pentru alergii alimentare din cadrul ACAAI și co-autorul studiului.
Tratamentul cu pulbere de proteină de arahide ar putea avea un impact mare asupra vieții pacienților cu alergie la arahide, care trebuie să-și limiteze sever dieta, din cauza fricii de contaminare încrucișată.
Deocamdată nu există tratamente aprobate pentru alergia la arahide. Dacă va fi aprobat de FDA, acest tratament, ar fi disponibil doar pe bază de rețetă și pacienții ar trebui să continue să se protejeze de expunerea accidentală la arahide. Noul tratament ar putea fi disponibil în a doua jumătate a anului 2019.
Studiul a fost prezentat la întâlnirea anuală ACAAI din Seattle și a fost publicat în New England Journal of Medicine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...