Activitatea fizică zilnică,...
Știați că mâncarea poate avea, în anumite condiții, gustul diferit decât îl știm? Dan Vodnar, profesor de Gastronomie Moleculară al USAMV Cluj explică de ce:
„Alimentele au arome diferite atunci când zburăm cu avionul. Altitudinea schimbă chimia corpului, făcând ca aromele să aibă intensități diferite atunci când sunt consumate în avion, în comparație cu intensitatea resimțită la sol”, a dezvăluit expertul.
Dar există o afecțiune care face ca gustul alimentelor să fie total diferit de cel pe care îl știm - Disgeuzia - care este o tulburare a gustului, iar persoanele care au această afecțiune simt că toate alimentele au gust fie acru, dulce, amar sau metalic, total diferit de gustul lor original. Acestea sunt, de altfel, principalele sale simptome.
Pe lângă faptul că face alimentele să aibă gust ciudat, disgeuzia vă poate provoca și un gust amar în gură, chiar dacă nu mâncați nimic. În multe cazuri, oamenii spun că savurează alimentele pe care nu suportau să le mănânce înainte să dezvolte afecțiunea și că urăsc alimentele care le plăceau până atunci.
În timp ce disgeuzia se referă la un simț distorsionat al gustului, ageuzia se referă la pierderea totală a gustului, iar anosmia se caracterizează prin pierderea parțială sau totală a mirosului. Toate aceste afecțiuni sunt posibile simptome ale COVID-19.
De altfel, persoanele care dezvoltă o infecție bacteriană, virală sau fungică a gingiilor, gurii sau gâtului pot prezenta umflături ale limbii. Această umflare poate duce la reducerea fluxului de sânge către papilele gustative, modificându-vă simțul gustului. Pierderea gustului sau alterarea simțului gustului este, de asemenea, un simptom cheie al COVID-19.
Dar, de cele mai multe ori, disgeuzia este un efect secundar al anumitor tratamente sau medicamente, sau poate să apară din cauza deficientelor de vitamine sau minerale. De asemenea, femeile însărcinate pot dezvolta și un gust alterat. În cazuri rare, totuși, disgeuzia poate fi un simptom al bolii hepatice, al hipotiroidismului sau al altor afecțiuni de sănătate.
O serie de afecțiuni de sănătate pot duce la disgeuzie, inclusiv:
- Gură uscată (xerostomie): Există mulți factori care pot provoca uscarea gurii, inclusiv unele medicamente, sindromul Sjogren sau radioterapie pentru cancer. Fără o producție suficientă de salivă, este posibil ca receptorii tăi gustativi să nu fie stimulați.
- Deficiențe de vitamine sau minerale: Persoanele care au deficiențe de zinc sau vitamina B sunt în special predispuse la pierderea gustului.
- Inflamație: orice afecțiune care duce la inflamarea limbii vă poate afecta receptorii gustativi.
- Leziuni ale nervilor: Unii nervi sunt responsabili pentru senzațiile gustative. Când acești nervi sunt deteriorați, poate duce la disgeuzie. Alte cauze de disgeuzie legate de afectarea nervilor includ intervenția chirurgicală la urechi, operația la gât și paralizia lui Bell.
- Refluxul cronic de acid: Când acidul gastric intră în gură, acesta vă poate afecta funcția gustativă. Din acest motiv, unele persoane cu reflux cronic acid dezvoltă disgeuzie.
- Tulburări neurologice: boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă au fost asociate cu disgeuzie.
- Tulburări metabolice: Diabetul, hipotiroidismul, bolile de rinichi și alte afecțiuni metabolice pot provoca disgeuzie.
- Proteza dentară: La vârstnici proteza poate acoperi palatul moale și poate inhiba activitatea receptorilor gustativi.
- Fumatul - Substanțele chimice care se găsesc în produsele din tutun pot provoca modificări ale funcției gustative. Suprafețele limbii și gâtului suferă, de asemenea, modificări ca urmare a consumului de tutun, modificându-ți percepția asupra gustului.
- Îmbătrânirea - Îmbătrânirea poate duce, de asemenea, la modificări ale simțului gustului. Cu toate acestea, anosmia (pierderea mirosului) este mai frecventă decât disgeuzia pe măsură la bătrâni.
- Medicamentele - Mai multe medicamente vă pot afecta simțul gustului. Unele dintre cele mai frecvente includ amoxicilină, metronidazol, diuretice, blocante ale canalelor de calciu și unele medicamente pentru tensiunea arterială, cum ar fi captopril. Gustul alterat este, de asemenea, un efect secundar major al chimioterapiei și radioterapiei, în special atunci când se tratează cancerele de cap și gât.
În primul rând, medicul trebuie să vă pună diagnosticul și să identifice cauzele disgeuziei. Pentru că se tratează afecțiunea care provoacă această dereglare. Pentrua sta puteți face numeroase teste, pornind de la cele de sânge, până la RMN, CT sau alte investigații de precizie.
Tratamentul, așa cum spuneam, depinde de cauză. Spre exemplu, dacă disgeuzia este cauzată de o deficiență nutrițională, atunci suplimentele alimentare pot corecta de obicei problema. Dacă luați medicamente care ar putea să vă afecteze receptorii gustativi, atunci medicul vă poate schimba acel tratament. Apoi, persoanele care fumează pot prezenta disgeuzie, iar renunțarea la obicei poate îmbunătăți dramatic simțul gustului. De cele mai multe ori, disgeuzia dispare odată ce este tratată cauza.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Activitatea fizică zilnică,...
Află mai multe despre acest compus...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...