Adevărul despre miere. Chiar e așa bună cum se spune?

Miere, calități și beneficii: nu e chiar așa cum se spune din bătrâni, dar nici departe nu e
Când ne gândim la miere, știm că ea a fost folosită de-a lungul timpului la tot felul de lucruri: vindecarea rănilor, ameliorarea alergiilor etc. Dar are ea aceste puteri și poate face ea cu adevărat tot ceea ce se spune că face?

Povestea începe atunci când o albină se oprește pe o floare și suge nectarul lichid și dulce. Stochează nectarul într-un sac special, unde enzimele o descompun în zaharuri simple. Înapoi la stup, alte albine depun nectarul în faguri. Apoi zboară deasupra celulelor-depozit, creând o briză care usucă nectarul până devine miere, iar ulterior sigilează celulele cu ceară. Albinele „vizitează" cam 2 milioane de flori pentru a produce o jumătate de kilogram de miere.

De unde vine mierea?

Mierea este adunată de obicei în stupi puși de către apicultori în mijlocul unor culturi sau păduri, pe care le polenizează, de aceea avem miere polifloră, de salcâm, de pin și tot așa... Anual, doar în SUA, albinele polenizează mai mult de o treime din culturi și măresc valoarea recoltelor cu cel puțin 15 miliarde de dolari.

De când folosim miere?

De mii de ani. Picturi rupestre din Spania, anii 6000 î.H. arată deja că oamenii „recolteau" miere. Ceara de albine se folsește de la circa 8000 î.H. după cum arată urmele găsite în vase de gătit, în Turcia. Până în 2400 î.H., Egiptenii deveniseră deja apicultori renumiți. În general se crede că atunci când oamenii au început să taie pădurile dese pentru a face loc pășunilor, au creat de fapt habitate prietenoase cu albinele, unde florile au proliferat. Pe măsură ce fermierii s-au mutat în zone noi, albinele i-au urmat.

Când a început să fie folosită mierea?

Cea mai veche băutură fermentată din lume era făcută pe bază de miere. Cercetătorii au descoperit că aceasta era păstrată în vase de ceramică vechi, acum 9.000 de ani, într-o zonă din nordul Chinei. Rețeta includea, de asemenea, orez și fructe. Astăzi, berarii folosesc mierea pentru a face berea mai dulce sau seacă, pentru a adăuga aromă, gust și consistență. Multe fabrici de bere fac, de asemenea, mied, care este fermentat numai cu miere. Dar miedul nu este bere.

Miere versus zahăr

În această dezbatere, mierea poate avea un avantaj. Are antioxidanți sănătoși, aminoacizi și vitamine. Dar unii experți spun că beneficiile mierii sunt prea mici pentru a conta. În plus, o linguriță de miere are 21 de calorii, comparativ cu 16 calorii cât are zahărul. Nu dați miere copiilor sub vârsta de 1 an, recomandă experții de la WebMD. Asta pentru că poate avea urme de botulism care îi vor face pe cei mici să se îmbolnăvească.

Ajută mierea în cazul alergiilor?

Mierea conține polen și din acest motiv, unii oameni o mănâncă în încercarea de a scăpa de alergia la fân și alte alergii. Ideea este similară cu modul în care funcționează alergia. Dar tipurile de polen din miere sunt rareori tipurile de polen care îi fac pe oameni să strănute sau să le cură ochii. Medicii spun că, de fapt, consumul de miere nu va ajuta majoritatea persoanelor cu alergii sezoniere.

Ajută la vindecarea rănilor?

Utilizarea mierii pentru tratarea rănilor și a arsurilor a făcut parte din medicina tradițională de secole. Egiptenii o foloseau pe răni. Are compuși naturali care luptă împotriva bacteriilor, promovează vindecarea, previne infecțiile și ușurează inflamarea. Dar nu vă hazardați, mai bine consultați medicul pentru răni și arsuri.

Cât timp păstrează mierea?

Mierea are o „rezistență" uimitoare. Oamenii de știință au găsit oale de miere în mormintele egiptene de acum mii de ani – miere care încă putea fi mâncată! Umiditatea scăzută, acizii puternici și compușii antibacterieni fac aproape imposibil să se strice atâta timp cât este sigilată. Păstrați-o într-un borcan bine închis într-un loc uscat și răcoros, ca o cămară. Dacă devine cristale, puneți-le într-un recipient deschis,și acestac într-o tavă de apă caldă până când este clară din nou.

Ce este mierea Manuka?

Această miere întunecată, făcută din nectarul copacilor manuka din Noua Zeelandă, este un remediu popular pentru răni, arsuri și ulcere. Are un compus antibacterian care este unic printre tipurile de miere. De aceea este interesant pentru oamenii de știință. Studiile recente susțin utilizarea de miere Manuka pentru vindecarea rănilor și a bolilor de piele și pentru combaterea bacteriilor mortale. De asemenea, promițătoare este și în tratamentul pentru unele tipuri de cancer.

Poate mierea ameliora simptomele răcelii?

Părinții tăi știau ceva când ți-au dat miere pentru răceală. Studiile arată că o cantitate mică ajută copiii să tușească mai puțin și să doarmă mai bine, în comparație cu siropurile de la farmacie. Doar nu dați miere niciunui copil mai mic de 1 an. Ar putea provoca botulism.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel