Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Dr. Silvia Nica, șeful secției UPU din cadrul SUUB a vorbit despre modul în care recunoști un pacient cu AVC acut, printre simptomele enumerate fiind: dificultate în vorbire, stare de confuzie, asimetria feței, scăderea forței musculare la unul/ două membre și nu în ultimul rând dificultate în menținerea posturii verticale (scade forța musculară la nivelul membrelor inferioare). La curs au fost prezenți atât medici cât și asistenți medicali din cadrul SABIF, după cum informează organizatorii pe pagina oficială de facebook a instituției.
,,Rolul acestui training este ca medicii și asistentele să înțeleagă ce semne prezinta accidentul vascular acut, cum evaluează rapid un pacient, ce lucruri trebuie să noteze despre pacient și faptul că trebuie să-l aducă cu maximă urgență la spital, dar și să prenotifice spitalul, serviciul de Primiri- Urgențe că aduc un posibil caz de tromboliză", a declarat conf. dr. Cristina Tiu, șeful secției de Neurologie 2 din cadrul Spitalului Universitar de Urgență București.
Începand cu anul 2015, 10 spitale din Romania au derulat programul pilot al acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral acut. Potrivit unui Proiect de ordin pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 450/08.04.2015 privind aprobarea modului de administrare, finanțare și implementare a acțiunilor prioritare pentru tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut, care se află în prezent în dezbatere publică pe pagina de web a Ministerului Sănătății, secțiunea Transparență Decizională, numărul spitalelor care vor putea derula programul acțiunii prioritare în tratamentul intervenţional al pacienţilor cu accident vascular cerebral acut va fi extins.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...