Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Austria recomandă administrarea unei a patra doze dintr-un vaccin anti-COVID-19 pentru o parte din personalul medical şi alţi lucrători esenţiali, a precizat Comisia naţională de vaccinare într-un ghid actualizat publicat joi seară, menţionând riscurile variantei Omicron a coronavirusului, care se transmite cu rapiditate. Cu toate acestea, a precizat că nu există suficiente date ştiinţifice pentru a recomanda doza a patra pe o scară mai largă.
''În vederea unui iminent val Omicron, (o a patra vaccinare) poate fi oferită în domeniile de risc major (cum ar fi angajaţi sanitari cu un grad mare de expunere) şi în domenii critice din punct de vedere sistemic începând cu şase luni de la a treia vaccinare'', a spus comisia. Austria a anunţat miercuri că va înăspri din nou restricţiile începând din 27 decembrie pentru a încetini transmiterea variantei Omicron.
În noiembrie, guvernul a anunţat un al patrulea lockdown naţional şi a spus că vaccinarea va deveni obligatorie pentru toţi austriecii, prima ţară din Uniunea Europeană care ar implementa o astfel de măsură. În timp ce lockdown-ul de trei săptămâni a redus numărul zilnic de infectări cu coronavirus, care ajunsese la niveluri record, ţara se pregăteşte pentru un nou val de infectări. Câteva sute de cazuri de infectări cu Omicron au fost deja confirmate.
În recomandările sale actualizate, Comisia naţională de vaccinare a spus că o a patra doză dintr-un ser anti-COVID-19 poate fi oferită ''fără aprobare'' angajaţilor din domeniul sanitar şi din alte domenii critice după o consultaţie medicală prealabilă. ''Nu există încă dovezi că această vaccinare suplimentară poate preveni infectarea. Cu toate acestea, se poate presupune că poate preveni forme severe ale bolii'', se mai spune în document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...