5 reguli de bază pentru menținerea siluetei în vacanță. Nutriționist: Aerul de mare ne provoacă foamea

5 reguli de baza. FOTO: Freepik @gpointstudio
La ce trebuie să fim atenți în vacanță pentru a nu ne întoarce cu kilograme în plus.

Plecatul în vacanță înseamnă, pentru cei mai mulți, o ”rupere” de rutina cotidiană în ceea ce privește alimentația și consumul de băuturi, fie că țineau sau nu o dietă înainte sau doar făceau alegeri sănătoase.

Iar asta pare să fie una dintre principalele probleme pentru care nutriționiștii încearcă să tragă un semnal de alarmă.

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a prezentat în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, care sunt cele cinci reguli de bază pentru menținerea siluetei în vacanță.

”Exact cum mâncăm atunci când nu suntem în vacanță ar trebui să facem și în vacanță. Doar că atunci când vine vacanța, vine și relaxarea, și s-a terminat cu regulile, s-a terminat cu dieta, dacă suntem la dietă, s-a terminat cu alegerile sănătoase. Vrem să profităm și așa apar excesele, apare consumul de alcool.

Când mergem la all-inclusive știm că avem acces la toate și atunci apare  efectul de supra-alimentare. Nu s-a terminat mâncarea pe lumea asta, deci nu murim de foame. Dacă mergem la demi-pensiune, ce facem, ce alegeri avem?

Cât privește mâncarea, putem optam pentru ceva care ne poate ajuta organismul. Mai mult decât atât, eu aș merge pe ideea inducerii stării de sațietate mai rapid, pentru că la mare, la soare, aerul de mare ne provoacă foamea. Adică ne este mult mai foame și mult mai des decât de obicei”, a explicat Anca Alungulesei la Antena 1.

Iar la exemplificare acelor alimente care induc starea de sațietate, cap de listă este apa. ”Trebuie să bem multă apă, pentru că ne deshidratăm foarte rapid și atunci ar trebui să suplimentăm mai mult decât de obicei”, a spus terapeutul, adăugând că nu poate oferi numele unor alimente care să meargă pe acest principiu, al sațietății, ci mai degrabă categorii.

”Proteine, grăsimi sănătoase și fibre. Ajută la inducerea stării de sațietate mai rapid. Peștele, o salată, obligatoriu ar trebui să adăugăm la o masă principală și o salată. De ce?

Pentru că umple stomacul, în primul rând, aduce aport de enzime digestive, ne ușurează digestia și atunci stomacul este mult mai fericit.”

Iar ca o concluzie, Anca Alungulesei a precizat că ”vacanțele sunt pentru a ne simți bine, să ne relaxăm, dar să nu uităm că nu s-a terminat mâncarea pe lumea asta. Nu ne facem vacanțele ca să ne umple burta, ci pentru a ne simți bine și să ne creăm amintiri”, a mai spus terapeutul în nutriție.

7 alimente de sezon care ne sabotează dieta. Înghețata se află printre ele

Ce conține kitul anti-foame. Nutriționist: Intrăm prea repede în panică

Când îți este foame să bei o gură de apă nu este deloc o glumă, așa cum de multe ori ne-am gândit de-a lungul vieții când auzeam această expresie.

Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, a prezentat în cadrul emisiunii ”Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1, kitul anti-foame, din care face parte, în primul rând, sticla de apă.

”Este important să ne împrietenim puțin cu senzația de foame, că intrăm foarte mult în panică atunci când simțim senzația de foame, ne este frică de foame și de fiecare dată apelăm la alimente pe care nu ar trebui să le aducem în corpul nostru. Apoi suntem triști că ne îngrășăm, că nu arătăm bine, că a venit vara și nu ne place cum arătăm în costumul de baie.

Recomandarea mea este ca tot timpul să avem acest kit la îndemână, fie că vorbim despre frigiderul de acasă, fie că vorbim despre birou sau mașină. Putem avea elementele acestea, câteva dintre ele, cel puțin, inclusiv în torpedoul mașinii astfel încât să nu ne oprim la prima benzinărie și să punem mâna pe primul produs ambalat de pe raft să ne ostoim foamea”, a explicat Anca Alungulesei, terapeut în nutriție, în emisiunea ”Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1.

Sticla de apă, extensia noastră. Când îți este foame, bea o gură de apă

Potrivit Ancăi Alungulesei, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să ne hidratăm, oferind în același timp și o soluție pentru cei care nu beau apă pentru că aceasta nu are gust.

”Sticla de apă ar trebui să fie ca o extensie, să o purtăm peste tot cu noi, astfel încât să ne hidratăm cât mai des. De multe ori când simțim senzația de foame, de fapt ne este sete.

Scorțișoara taie pofta de dulce, deci va ieși o apă aromatizată, această recomandare este pentru cei care spun că nu le place să bea apă pentru că nu are niciun gust”, a spus terapeutul în nutriție.

Revenind la partea de alimentație, Anca Alungulesei a explicat cum ne putem potoli foamea, într-un mod sănătos, astfel încât să nu ne abatem de la principiile unei diete echilibrate.

”Porția de grăsimi. De fiecare dată când simțim senzația de foame, amestecată foarte mult cu pofta de dulce, care de fapt este dependența de dulce, trebuie să ne asigurăm că aducem în organism acele alimente sau elemente care ne taie nouă pofta de dulce pentru că altfel apelăm la prăjituri, la biscuiți, covrigei sau multă pâine.

Am pregătit aici alimente bogate în grăsimi, minerale, magneziu, în mod special. Lipsa de magneziu ne conduce către a mânca mai mult dulce.

Am o pudră proteică pe care o putem avea, așa, într-un borcănel, iar când ne este foarte foame adăugăm puțină pudră într-un shake pe bază de fructe. Tendința atunci când ne este foame este să ne aruncăm la primul produs din frigider și să nu fie cea mai potrivită alegere.

Boabe de cacao. Pentru iubitorii de ciocolată recomand boabele de cacao, care sunt excelente, au sursă de magneziu, grăsimi bogate în Omega 3. Citește mai departe AICI.

Vezi și: Vacanța all-inclusive și provocările sale. La ce trebuie să fim atenți pentru a nu lua în greutate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel