Ziua Mondială a Diabetului: Spitalul Colțea, luminat în albastru. Campanie de conștientizare asupra creșterii incidenței diabetului de tip 2

Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Centrul pentru Seniori al Municipiului București îmbracă în albastru clădirea Spitalului Clinic COLȚEA, ca simbol al luptei împotriva diabetului zaharat. Campania are a scop conștinetizarea asupra incidenței în creștere a diabetului de tip 2.

Duminică, 14 noiembrie, de Ziua Mondială de luptă împotriva Diabetului Zaharat, clădirea Spitalului Clinic COLȚEA va fi iluminată în albastru, culoarea–simbol a acestei zile și a Campaniei ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!”, pe care o lansează Centrul pentru Seniori al Municipiului București CSMB, instituție a Primăriei Capitalei. Clădirea va fi ”îmbrăcată” în culoarea albastră, începând cu ora 20:00 și va rămâne iluminată toată noaptea de 14 spre 15 noiembrie.

Această campanie de informare și conștientizare se va desfășura atât indoor, cât și outdoor și are ca obiective conștientizarea publicului larg privind pericolul reprezentat de creșterea incindenței diabetului zaharat la nivel mondial, implicit național, lansarea de programe educaționale și organizarea de acțiuni specifice, dar și diseminarea unui set de bune practici alimentare și a unui stil de viață sănătos, mai ales în rândul persoanelor de vârsta a treia, aflate în grupa de risc.

Campania CSMB ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!”  include următoarele etape:

-elaborarea și promovarea în spațiul public, social-media și media a materialelor suport;

-organizarea de sesiuni de informare; elaborarea ghidului digital de bune practici alimentare și stil de viață sănătos și

-diseminarea acestuia în spațiul public.

Începând cu data de 15 noiembrie 2021, materiale promoționale privind campania ”STOP DIABET! ALEGE SĂNĂTOS! Profilaxia începe de pe masa ta!” vor fi distribuite seniorilor bucureșteni.

Din 16 noiembrie, pe pagina de Facebook a CSMB vor fi postate materiale video cu informații de interes general privind Diabetul Zaharat și va fi organizată o conferință online pe platforma ZOOM, la care vor participa specialiști în domeniul bolilor de nutriție și metabolice, precum și reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor de profil.

Acest demers al CSMB este și un prilej de a marca aniversarea a 20 de ani de când data de 14 noiembrie a devenit ziua dedicată luptei pe plan internaţional împotriva diabetului zaharat,începând din anul 1991, la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi a Federaţiei Internaţionale de Diabet (FID). 

În contextul pandemic pe care îl traversăm cu toții, evenimentul organizat de Centrul pentru Seniori al Municipiului București este dedicat promovării prevenției și conștientizării creșterii incidenței diabetului zaharat printr-o campanie care pledează pentru un stil de viață sănătos, monitorizarea corectă a acestei afecțiuni, dar și pentru accesul pacienților la diagnostic și tratament. Se urmăreşte educarea publicului larg cu privire la simptomele diabetului, astfel încât să poată fi recunoscute şi, drept consecinţă, pacientul să se prezinte la medicul diabetolog.

Ziua Mondială a Diabetului  reprezintă cea mai amplă campanie de conștientizare a diabetului din lume, care ajunge la o audiență globală de peste 1 miliard de oameni din peste 160 de țări, printre care şi România.

Duminica aceasta, clădirea Spitalului Clinic COLȚEA, monument arhitectonic și istoric emblematic (este cel mai vechi spital din București, construit acum peste 300 de ani!) va fi  îmbrăcată în culoarea albastră, începând cu ora 20:00 și va rămâne iluminată toată noaptea de 14 spre 15 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel