Vitamina C, VITALĂ pentru sănătate la persoanele peste 50 de ani. De câtă ai nevoie zilnic și din ce fructe o obții. STUDIU

Alimentele și fructele care conțin vitamina C
Un nou studiu explică de ce vitamina C este esențială după 50 de ani și ce aport zilnic ar trebui să avem și din ce fructe obținem cea mai mare cantitate: 

Vitamina C ar putea fi cheia pentru păstrării sau îmbunătățirii musculaturii la bătrânețe, potrivit unui noi studiu realizat la Universitatea din Angliei de Est (UEA). Studiul, care a fost publicat în The Journal of Nutrition (link direct studiu), arată că persoanele în vârstă care au un aport mare de vitamina C – vitamină care se găsește în mod obișnuit în citrice, fructe de pădure și anumite legume - au cea mai bună masă musculară scheletică.

Acest lucru este important, deoarece oamenii tind să piardă masa musculară scheletică pe măsură ce îmbătrânesc - ceea ce duce la sarcopenie (afecțiune caracterizată prin pierderea masei și funcției musculare scheletice) și fragilitate. Odată cu apariția lor, persoanele în cauză vor avea și o calitatea a vieții redusă.

„Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, își pierd masa și forța musculară scheletică. Persoanele de peste 50 de ani pierd, practic, până la un procent din masa musculară scheletică în fiecare an, iar acum se estimează că această pierdere afectează peste 50 de milioane de oameni din întreaga lume. Este o mare problemă, deoarece poate duce la fragilitate și alte rezultate slabe, cum ar fi sarcopenia, dizabilitatea fizică, diabetul de tip 2, calitatea vieții redusă și moartea”, a arătat autorul principal al studiului, Prof. dr, Ailsa Welch, de la Școala de Medicină Norwich din UEA

„Consumul de vitamina C este legat de masa musculară scheletică. Ajută la apărarea celulelor și țesuturilor de radicalii liberi, care sunt substanțe potențial dăunătoare. Acești radicali liberi pot contribui la distrugerea mușchilor, accelerând astfel declinul aferent vârstei. Până acum, puține studii au investigat importanța aportului de vitamina C pentru persoanele în vârstă. Am vrut să aflăm dacă oamenii care consumă mai multă vitamina C au mai multă masă musculară decât alte persoane”, a continuat ea.

De câtă vitamina C avem nevoie

Dr. Richard Hayhoe, de la Școala de Medicină Norwich din UEA, spune că el și colegii săi, după ce au studiat un eșantion mare de rezidenți în vârstă din Norfolk, „am constatat că persoanele cu cele mai mari cantități de vitamina C din dieta lor sau din sânge au cea mai mare masă musculară scheletică, comparativ cu cei cu cele mai mici valori. Suntem foarte încântați de concluziile noastre, deoarece ele sugerează că vitamina C dietetică este importantă pentru sănătatea musculară la bărbații și femeile în vârstă și poate fi utilă pentru prevenirea pierderilor musculare legate de vârstă”. 

Cercetătorul a arătat că rezultatele studiului nu înseamnă că ar trebui să ne îndopăm cu vitamina C, dacă nu avem o deficiență clinic diagnosticată.

„Oamenii nu au nevoie de mega-doze. Un fruct citric, cum ar fi o portocală, în fiecare zi, o legumă bogată în vitamina C la o masă, asta va fi suficient pentru majoritatea oamenilor."

10 fructe care conțin vitamina C

1. Lămâile conțin vitamina C și alți antioxidanți benefici pentru sănătate. Antioxidanții „spală” radicalii liberi din organism, care pot deteriora celulele și pot duce la diferite boli. Cercetătorii consideră că flavonoidele din lămâie și din alte citrice au proprietăți antibacteriene, anticanceroase și antidiabetice.

Citricele, inclusiv lămâile, conțin componente active numite fitochimice, benefice pentru sănătate. Acestea includ: vitamina C, acid folic, potasiu, pectină, calciu, tiamină, riboflavină, niacin, vitamina B 6, acid folic, vitamina A.

2. Căpșunile au un conținut ridicat de apă, iar semințele furnizează o cantitate mare de fibre dietetice, potasiu. Căpșunile conțin multe vitamine și minerale sănătoase. De notat în special, ele conțin antociani, care sunt flavonoide care pot ajuta la stimularea sănătății inimii. Căpșunile și alte fructe de pădure colorate conțin, de asemenea, un flavonoid numit quercetin. Acesta este un compus natural antiinflamator. De asemenea, au calciu magneziu, potaiu, vitamina C, tiamină, riboflavină, niacin, folat, vitamina B 6 și K.

3. Portocalele sunt printre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un conținut mediu de 117% din valoarea necessară zilnică. Conțin, de asemenea, fibre, calciu, magneziu, potasiu, vitamina A, vitaminele B, inclusiv tiamina și acidul folic.

4. Lime. Ca și alte fructe citrice, fructele lime oferă o doză sănătoasă de vitamina C. De asemenea, beneficii similare pentru sănătate, proprietăți antibacteriene și antioxidante. Sucul unui fruct conține calciu, magneziu, potasiu.

5. Grepfrutul conțin flavonoide, care pot ajuta la protejarea împotriva unor forme de cancer, inflamații și obezitate. Grepfrut-urile sunt fructe acide pline de vitamine și minerale. Conține fibre, calciu, magneziu, potasiu, vitamina C. Un studiu de revizuire sugerează că compușii numiți furanocumarine găsiți în grepfrut pot ajuta la protejarea împotriva stresului oxidativ și a tumorilor. Unele cercetări din această revizuire sugerează că furanocumarinele de grepfrut pot avea proprietăți anticanceroase, care pot fi deosebit de eficiente împotriva cancerului de sân, a cancerului de piele și a leucemiei.

6. Murele. Ca și alte fructe de pădure, murele conțin antociani. Murelele conțin multe semințe, deci au un conținut ridicat de fibre. Aceasta înseamnă că ele pot contribui la îmbunătățirea sănătății intestinului și a sănătății inimii. Conțin fibre, calcu, magneziu, potasiu și vitamina C.

7. Merele fac o completare rapidă și ușoara la dietă. Se recomandă consumul cu tot cu coajă, pentru cele mai mari beneficii pentru sănătate. Merele sunt fructe cu conținut mare de fibre, ceea ce înseamnă că stimulează sănătatea inimii și ar putea contribui la scăderea în greutate. Pectina din mere ajută la menținerea sănătății intestinului. Conțin fibre, potasiu, calciu, vitamina C. Cercetările au arătat că există o legătură între consumul constant de mere și un risc mai scăzut de boli cardiovasculare, anumite tipuri de cancer și diabet. Merele au, de asemenea, niveluri ridicate de quercetin, un flavonoid care poate avea proprietăți anti-cancer. Un studiu a constatat că persoanele care au consumat mere întregi au fost cu 30% mai puțin susceptibile de a fi obezi.

8. Rodia. Mulți oameni consideră că rodia este o "super-hrană". Ele sunt bogate în antioxidanți și polifenoli, care ajută la combaterea stresului oxidativ care poate provoca boli în organism. Se consumă cu semințe, pentru a beneficia de fibre. Conține fibre, potasiu, calciu, vitamina C, vitamina K. Un studiu de revizuire cu privire la beneficiile de sănătate ale rodiilor sugerează că acestea au efecte antiinflamatorii și pot ajuta la protejarea împotriva bolilor legate de creier, cum ar fi boala Alzheimer și boala Parkinson. Aceasta se poate datora faptului că rodiile conțin niveluri deosebit de ridicate de polifenoli.

9. Ananasul este un fruct exotic care poate ajuta la reducerea inflamației și la creșterea țesutului sănătos. Conține un compus activ numit bromelain, pe care mulți oameni îl iau ca supliment alimentar din cauza potențialelor beneficii pentru sănătate. Bromelaina poate ajuta la reducerea inflamației nazale sau a sinuzitei. Ananasul conține mangan, pe care corpul îl folosește pentru a forma oase și țesuturi. Conțone, de asemenea, fibre, potasiu, vitamina C, calciu.

10. Afinele pot oferi multe beneficii pentru sănătate. Ca și căpșunile, afinele conțin antocianină, un antioxidant puternic. Din acest motiv, acestea ar putea proteja împotriva bolilor de inimă, accident vascular cerebral, cancere și alte boli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel