Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Prezenţa virusului gripal a fost confirmată pentru trei elevi din municipiul Slatina, astfel că numărul total a cazurilor de gripă confirmate prin analize de laborator a ajuns în acest sezon rece, în judeţul Olt, la patru, potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt, Gabriela Gogiu.
Persoanele cu gripă sunt o femeie din Slatina şi trei fete cu vârste între 6 şi 17 ani, tot din Slatina, două dintre ele eleve în clasele primare şi una elevă la liceu.
Elevele au gripă de tip B, iar femeia gripă de tip AH3. În toate cazurile este vorba de persoane nevaccinate antigripal. Toţi pacienţii cu gripă au primit tratament specific antiviral (tamiflu).
În condiţiile apariţiei cazurilor de gripă în rândul elevilor, începând de joi DSP a instituit, prin cabinetele medicale şcolare, un sistem de raportare zilnic privind situaţia epidemiologică din mediul urban, informarea urmând să fie transmisă şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, citat de agerpres.ro.
Pentru limitarea extinderii îmbolnăvirilor, DSP Olt recomandă: evitarea aglomerărilor şi evitarea contactului cu persoane bolnave; măsuri de igienă personală; ţinută vestimentară adaptată sezonului; menţinerea persoanelor bolnave la domiciliu.
DSP Olt menţionează că metoda cea mai eficientă pentru prevenirea îmbolnăvirii cu gripă este vaccinarea antigripală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...