Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Revista britanică Nature Aging a publicat luni concluziile unui studiu (link direct studiu) în care au fost analizate datele medicale obținute de la peste 7 milioane de pacienți și care au relevat că substanța activă Sildenafil, din două medicamente cunoscute – Viagra și Revatio -, este asociată cu o reducere cu 69% a incidenței maladiei Alzheimer.
Autorii studiului, realizat la Institutul de Medicină Genomică al Clinicii Cleveland din Statele Unite, au precizat că că sunt necesare o serie de studii clinice suplimentare pentru a susține concluziile acestei analize și pentru a testa eficacitatea medicamentului la pacienții cu această boală.
În cadrul studiului, cercetătorii au verificat că acumularea proteinelor beta-amiloid și tau conduce într-adevăr la formarea de aglomerări anormale în creier, fiind principalii markeri de dezvoltare ai acestei boli neurodegenerative.
Până în prezent, niciunul dintre numeroasele studii clinice realizate în ultimul deceniu cu molecule ce promiteau contracararea acestor procese nu a dat rezultate satisfăcătoare. În fața acestei situații, autorii noii analize au căutat printre cele peste 1.600 de medicamente deja aprobate de autoritățile sanitare din Statele Unite unele care ar putea avea un efect benefic asupra ambelor proteine în același timp.
„Sildenafilul, care a ameliorat semnificativ procesul cognitiv și memoria pe tipare preclinice, s-a dovedit a fi cel mai bun candidat", a declarat Feixiong Cheng, autorul principal al studiului publicat de Nature Aging.
Cercetătorii au constatat două lucruri esențiale:
- Că dozele mari de medicament (mai mari decât ar lua o persoană în mod normal) au accelerat creșterea celulelor creierului și au redus acumularea de proteine în studiile de laborator ale țesutului uman.
- Că persoanele tratate cu sildenafil au avut o probabilitate mai mică de a dezvolta Alzheimer decât cele care nu iau acest medicament, pe baza datelor medicale personale de șase ani și care implică mai mult de 7,23 milioane de persoane.
Cercetătorii au remarcat astfel că pacienții care au luat Sidenafil au prezentat un risc cu 55% mai redus de a dezvolta boala Alzheimer în decurs de șase ani față de cei care au fost tratați cu Losartan - un medicament-candidat împotriva Alzhéimer - și cu 65% mai mic decât cei tratați cu Metformină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...