Valeriu Gheorghiță, scenariu sumbru: la jumătatea lunii septembrie am putea avea peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi

Dr Valeriu Gheorghiță coordonează campania națională de vaccinare împotriva COVID FOTO: Facebook
Valeriu Gheorghiță spune că numărul cazurilor de noi infectări ar putea crește astfel încât, la jumătatea lunii septembrie sp ajungă la peste 1.500.

Medicul Valeriu Gheorghiță avertizează că, deși creșterea numărului de cazuri este lentă încă, până la jumătatea lunii spetembrie ar puta depăși 1.500 de noi cazuri noi de infectări pe zi. 

„În ultimele două săptămâni se constată o ușoară creștere a mediei cazurilor pe fiecare săptămână. Practic dacă ne uităm în ultimele două săptămâni, pe grupe de vârstă, constatăm că sub 40 de ani există o creștere importantă, chiar de circa 120%, a numărului de cazuri. Există categoric un trend ascendent la nivel național, chiar dacă în valoare absolută e vorba de un număr mic de cazuri”, a spus Gheorghiță la Digi 24.

„Pe lângă această creștere lentă, pe care am observat-o și la celelalte valuri, la un moment dat urmează o creștere exponențială. În perioada următoare observăm o creștere progresivă, lentă, a numărului de cazuri, însă această predicție ne arată că e posibil, la jumătatea lunii septembrie, să ajungem la un număr mult mai mare de cazuri. Mai ales că nu avem încă un prag de imunitate colectivă atins la nivel național”, a adăugat el.

„Sunt județe, inclusiv Municipiul București, unde rata de imunizare colectivă este peste 60%. Cu toate acestea, avem în continuare populație vulnerabilă nevaccinată, ceea ce ne expune unui risc crescut de îmbolnăviri și de a dezvolta forme severe și de decese. Se estimează chiar peste 1.500 de cazuri raportate în fiecare zi, însă acest lucru depinde foarte mult de numărul de persoane care vor fi imunizate până la acel moment. Și aici, când vorbim de imunizare, ne referim la vaccinare”, a mai spus el.

„Avem încă suficient timp ca până la acel moment să creștem numărul de persoane vaccinate, să recuperăm din acest deficit, însă toate aceste lucruri țin de noi. Ține de fiecare, așa cum își estimează riscul de îmbolnăvire, însă în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, trebuie să luăm în calcul nu doar protejarea sănătății noastre, ci și a celor din jurul nostru”, a mai spus Gheorghiță.

„E posibil ca numărul de cazuri să fie mai mic, e posibil să fie mai mare, în funcție de ceea ce facem în perioada următoare. Dacă ne vom vaccina în număr mai mare, consecințele din punct de vedere al impactului pandemiei vor fi mult mai mici”, a explicat el.

El a adăugat că cel mai mare risc de îmbolnăvire, mai ales cu varianta Delta, mai contagioasă, îl au oamenii care nu sunt vaccinați. În alte țări, numărul de infectări a crescut mai ales la grupa de vârstă 15-24 de ani, acolo unde procentul celor vaccinați este mai mic, iar interacțiunea dintre tineri e mai frecventă și măsurile de prevenție sunt mai puțin respectate.

El a spus că riscul de infectare este mai mic în aer liber, dar, având în vedere că vor avea loc festivaluri, medicul face apel la participanți să respecte măsurile impuse de organizatori.

Gheorghiță a spus că în acest moment nu se discută despre restricționarea participării la evenimente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel