Valeriu Gheorghiță: Peste 5.100 de copii cu vârste între 12 și 15 ani vaccinați anti-COVID în 3 zile

Vaccinarea. Foto: Pixabay
Peste 5.100 de copii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost vaccinați anti-COVID în ultimele 72 de ore, iar de la debutul campaniei de vaccinare, în total, au fost imunizați peste 114.000 de adolescenți și tineri cu vârste între 16 și 19 ani. 

 „Din 2 iunie și până astăzi, practic în ultimele 72 de ore, s-au vaccinat peste 5.100 de copii cu vârsta între 12 și 15 ani, iar de la debutul campaniei de vaccinare până la acest moment au fost vaccinați peste 114.000 de adolescenți și tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani. Cred că este un mesaj puternic pe care generația tânără îl dă, pentru că, indiferent cum am vedea lucrurile și din ce perspectivă ne-am uita, copiii reprezintă viitorul nostru”, a anunțat col.dr. Valeriu Gheorghita, președintele Comitetului național pentru coordonarea vaccinării anti-COVID, la debutul evenimentului „Senatul Copiilor”, organizat la Palatul Parlamentului.

Medicul a reamintit că, de curând, Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea vaccinului COVID de la BioNTech - Pfizer pentru minorii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. El a explicat motivele pentru care este recomandată vaccinarea în cazul minorilor.

„Avem, din păcate, copii care sunt cunoscuți cu afecțiuni cronice, care sunt în evidență cu boli neoplazice, cu boli hematologice, cu diabet, cu obezitate, cu boli cardio-vasculare, cu boli renale. Or, este foarte complicat să fii în pielea unui părinte care are în grijă un astfel de copil, un copil vulnerabil, care are aceleași drepturi la viață, la sănătate, la educație ca toți ceilalți copii. Oferind această posibilitate de prevenție copiilor vulnerabili, putem să fim mai siguri pe mediul în care ei merg, pe mediul în care își dezvoltă viitorul. (...) În cazul celor care nu sunt în evidență cu boli cronice, vaccinarea împotriva COVID-19 reduce riscul de transmitere, de infecție și în felul acesta protejează mai bine familia, mediul și colectivitatea”, a spus dr Valeriu Gheorghiță.

Medicul a atras atenția asupra faptului că rujeola face, de asemenea, victime în rândul copiilor, ca urmare a faptului că aceștia nu au fost vaccinați.

„Îmi este greu să explic cum putem să nu prevenim anumite boli, care sunt prevenibile prin vaccinare, să avem încă decese din cauza rujeolei și vă dau exemplul ultimilor ani. În cadrul epidemiei de rujeolă au fost peste 20.000 de copii care au fost infectați, peste 64 de decese, toate apărute la copii nevaccinați. Este inadmisibil ca în anul 2021 să avem acces la servicii medicale și să nu putem să le accesăm. Tocmai de aceea cred că datoria noastră de acum înainte este una extrem de importată, prin a furniza toate informațiile de care părinții, aparținătorii au nevoie ca să înțeleagă tot ceea ce înseamnă beneficiile unui sistem de prevenție”, a mai spus președintele CNCAV, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel