Vaccin împotriva COVID, produs în România. Ce ar putea fi ”o lovitură fantastică de imagine”

După ce premierul Cîțu a anunțat azi că a transmis Comisiei Europene că România vrea să producă vaccin împotriva COVID, cardiologul Vasi Rădulescu a făcut o postare pe această temă pe rețelele sociale.

Poate România să producă vaccin împotriva COVID? Premierul a transmis Comisiei Europene că țara noastră este interesată. Alte voci din spațiul public nu văd lucrurile cu aceeași ochi.

”Ar putea Institutul Cantacuzino să producă un vaccin împotriva Covid-19?Ca să fiu direct, nu. Nu prea mai e timp pentru a dezvolta și testa un vaccin acum, când sunt atâtea aprobate. Un institut care la poartă are un banner mare cu SOD - supliment alimentar nici nu-mi inspiră încredere că poate face vreun vaccin, ca să fiu sincer. Nu vreau însă să fiu rău și să anulez munca oamenilor de acolo.

Iată ce ar putea face Institutul Cantacuzino: un parteneriat strategic cu Pfizer, Moderna sau AstraZeneca, iar una dintre aceste companii să livreze direct rețeta vaccinului, urmând ca institutul nostru să fie doar o linie de producție. România ar putea fi un punct important în Europa de Sud-Est. Are Cantacuzino capacitatea să producă milioane de doze de vaccin? Asta sincer nu știu. Dar, cu o investiție pe măsură, ar putea să o aibă. Rapid. Și ar conta enorm. Pfizer, Moderna, AstraZeneca sunt toate interesate de astfel de abordări. E criză, avem nevoie de cât mai multe vaccinuri. Deja au în plan astfel de parteneriate cu alți giganți farma, scopul fiind să controlăm cât mai repede pandemia. Ar fi și o lovitură fantastică de imagine pentru noi”, susține medicul cardiolog Vasi Rădulescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel