Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, spune că s-a discutat cu argumente științifice pe masă când s-a luat decizia administrării rapelulului la vaccinul AstraZeneca la 8 săptămâni. Și că din dozele primite azi nu se vor păstra pentru rapel deoarece vor sosi altele în decursul a două luni.
”Pentru AstraZeneca ne-am propus să nu păstrăm rapelul, având în vedere că distanța dintre cele 2 doze este de 8 săptămâni ori din acest punct de vedere avem toate motivele să nu păstrăm rapelul, care va fi asigurat din tranșele care urmează în luna martie. (...)
În cadrul comisiilor științifice atât de la Ministerul Sănătății, cât și din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților am avut inclusiv o sesiune, dacă vreți științifică, cu reprezentanții companiei AstraZeneca la nivel european în care am analizat toate datele științifice și am decis de comun acord să mergem pe recomandarea de a administra rapelul la 8 săptămâni. Vă explic și de ce: pentru că rata de eficacitate între 8 săptămâni și 12 săptămâni nu creștea semnificativ. Practic, intervalul de confidență era aproape la fel, iar din acest punct de vedere ne-am dorit să păstrăm rapelul la 8 săptămâni tocmai pentru a crește probabilitatea ca persoana respectivă să vină la rapel și să reducem șansa și riscul ca persoana să se infecteze ca urmare a expunerii la acest virus între prima doză și rapel.
Ne dorim să păstrăm un echilibru între rata de eficacitate cum este ea dovedită - la vaccinul AstraZeneca; cu cât rapelul a fost administrat mai târziu față de prima doză cu atât eficacitatea a fost mai mare, dar repet, datele de eficacitate arată, într-adevăr, semnificativ mai mare eficacitatea față de 4 săptămâni, comparativ cu 8 săptămâni.
Acesta a fost motivul pentru care noi am ales 8 săptămâni și am rămas pe grupa de vârstă 18-55 de ani pentru că marea majoritate a persoanelor voluntare înrolate în studii erau în această categorie de vârstă unde datele de eficacitate erau cât se poate de relevante. Asta nu înseamnă că peste vârsta de 55 de ani acest vaccin nu este eficace, însă așteptăm datele care sunt în curs de evaluare. Și în momentul în care vor fi făcute modificări în rezumatul caracteristicilor produsului de către Agenția Europeană a Medicamentului cu siguranță și România se va ralia la această recomandare”, a declarat Valeriu Gheorghiță la o emisiune digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...