Consumul excesiv de apă sau...
Ambulanță, bărbat. Bărbatul arestat în Norvegia în legătură cu furtul unei ambulanţe, marţi, la Oslo, a fost interogat miercuri de poliţie, transmite dpa, citându-l pe avocatul acestuia, Oyvind Bergoy Pedersen. Potrivit lui Pedersen, clientul său a furat maşina salvării pentru a "evita să fie arestat" după un accident de maşină în care a fost implicat. Bărbatul în vârstă de 32 de ani nu a avut intenţia să facă rău nimănui, a asigurat avocatul.
Incidentul a început într-adevăr cu raportarea unui accident rutier, în jurul orei locale 12.30 (10.30 GMT). O ambulanţă trimisă la faţa locului a fost furată, sfârşind prin a se izbi de zidul unei clădiri în cartierul Torshov. Poliţia, care a făcut uz de armă pentru a opri vehiculul, a confiscat ulterior din maşina de salvare două arme de foc, o puşcă neîncărcată şi una semiautomată neoriginală, precum şi substanţe ilegale.
După incidentul de marţi au fost reţinuţi doi suspecţi, bărbatul de 32 de ani şi o femeie. Incidentul nu a avut urmări grave, doi bebeluşi gemeni de şapte luni aflaţi într-un cărucior lovit de ambulanţă scăpând cu răni minore. Poliţia a precizat că suspectul se afla în ambulanţă când a fost arestat şi este bănuit de tentativă de omucidere. Femeia suspectă, în vârstă de 25 de ani, este bănuită la rândul ei de posesie ilegală de arme, acuzaţie pe care a negat-o, prin intermediul avocatului său John Arild Aaasen, a relatat cotidianul VG din Oslo. Serviciul de securitate norvegian PST a afirmat că nu există indicii că incidentul de marţi a avut legătură cu terorismul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Consumul excesiv de apă sau...
Un birou modern, ajustabil pentru...
Această grăsime sănătoasă duce la...
Cancerul ereditar reprezintă o formă...
Acest test îți arată cu zeci de ani...
Acest ritual relaxant duce la diabet...
Acest factor neașteptat agravează...