Turcan: Punem bazele acreditării ocupației de analist comportamental, pentru copiii cu probleme de sănătate mintală

Raluca Turcan, alături de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Foto: Facebook / Raluca Turcan
Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) vor pune în curând bazele acreditării ocupației de analist comportamental, care oferă servicii în sprijinul familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală, a anunțat, luni, ministrul de resort, Raluca Turcan.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a făcut declarațiile la finalul participării sale la dezbaterea „Sănătatea mintală a copiilor din România”.

„Am participat astăzi la dezbaterea ”Sănătatea mintală a copiilor din România”, organizată de comisiile reunite pentru muncă și protecție socială, cu convingerea că progresele în acest domeniu pot să apară doar dacă instituțiile statului care au responsabilități în această zonă și societatea civilă lucrează împreună.

Nici un părinte nu este pregătit pentru creșterea unui copil cu tulburări de sănătate mintală, iar atunci când apar astfel de situații, familia trebuie susținută în mod adecvat pentru a-și putea ajuta copilul să atingă maximum din potențialul lui de dezvoltare, iar acest lucru nu poate fi făcut decât cu ajutorul specialiștilor. 

Ajutorul acordat acestor familii a venit de prea puține ori de la stat, având în vedere cum au fost gestionate până acum problemele din asistență socială. Însă această situație nu poate să mai continue și am toată determinarea pentru dezvoltarea serviciilor sociale integrate, dar și pentru întărirea parteneriatului dintre stat și societatea civilă, pentru ca orice persoană cu deficiențe multiple să fie ajutată în acord cu nevoile pe care le are.

În acest sens, avem în vedere dezvoltarea infrastructurii sociale prin alocarea a 50 de milioane euro, prin PNRR, pentru dezvoltarea a aproximativ 150 de servicii comunitare pentru copii, respectiv centre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități, centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii.

Al doilea aspect care ne preocupă ține de serviciile acordate persoanelor vulnerabile și provocarea noastră este ca serviciile oferite de stat să fie de calitate, iar acolo unde instituțiile publice nu au capacitatea să asigure serviciile necesare, pot fi identificați parteneri în societatea civilă. 

În același timp, o analiză pe care am făcut-o la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului ne arată că avem doar 3 600 de asistenți sociali, în condițiile în care necesarul ar fi de 12 000. Prin parteneriate cu universitățile, vom crește numărul de locuri pentru specializarea de asistență socială din învățământul superior la distanță, pentru că nu putem crește calitatea serviciilor asigurate în lipsa personalului pregătit și corect remunerat.

În paralel cu aceste măsuri de reformă, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și ANDPDCA vor pune în scurt timp bazele standardizării și acreditării ocupației de analist comportamental, care oferă servicii terapeutice ABA la standarde profesioniste, atât de utile familiilor care au copii cu probleme de sănătate mintală”, a notat Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel