De ce să apelezi la medicamente...
Artistul Tudor Gheorghe a povestit la Antena 3 cum a trecut prin infecția COVID și de ce s-a vaccinat. Pentru artist, ultima perioadă a fost dureroasă, nu doar din pricina bolii.
Acesta a vorbit și despre efectele pandemiei asupra lumii artistice:
”Mi s-a spus de la Bacău că putem să facem spectacolul și când am ajuns acolo mi s-a spus că s-a închis. De atunci, s-a răpit, ni s-au luat spectatori și, după aproape un an, mi-au luat-o și pe doamna Tudor. Nu am avut o perioadă foarte bună. Eu când văd acum și îi aud, pe mulți: Ehh, cu boala asta, ce e? E o făcătură, e o minciună! Nu, nu, nu, mă rog lui Dumnezeu să-i ferească să treacă prin ce am trecut eu. Și eu am trecut prin boală. Am trecut ușor însă. Dar, o perioadă timp am avut repercusiuni, aveam o tuse seacă, o lenevie, o lipsă de viață. Eu, care sunt un tip vioi, parcă eram bleg așa, nu aveam chef de nimic, dar am trecut și am găsit refugiul în muncă. Dacă nu lucram, înnebuneam“, a mărturisit Tudor Gheorghe.
Acesta a luat decizia să se vaccineze. ”Am trecut prin boală și, după o lună și jumătate, mi-am făcut amândouă doze de vaccin și am știut de ce le fac. Am știut că e bine și cred că e bine“, a mai spus artistul, potrivit Dc News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
De ce să apelezi la medicamente...
Radiografiile și radiațiile din...
O substanță chimică nou identificată...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...