Triplă anchetă la un cămin de bătrâni, o pacientă cu Parkinson a căzut din pat şi s-a rănit

Riscul de demență poate fi scăzut prin menținerea unei stări de sănătate generală
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj, Direcția Generală de Asistență și Protecție Socială Gorj și Direcțiia de Sănătate Publică au deschis anchete, după ce pe o reţea de socializare a apărut o fotografie cu o bătrână grav bolnavă internată într-un centru de îngrijire care prezenta mai multe răni la o mână şi la faţa. Femeia, în vârstă de 77 ani, internată la căminul de bătrâni de la Suseni, jud Gorj, ar fi căzut din pat, ocazie cu care s-ar fi lovit în zona feţei.

Verificările în azilul cu pricina s-au făcut, după ce presa locală semnalase că femeia fusese mușcată de șobolani, care i-ar fi provocat răni grave.
„Victima prezintă excoriaţii şi vânătăi la nivelul antebraţelor şi încheieturilor membrelor superioare, fapt pentru care, la faţa locului s-a solicitat prezenţa unui echipaj medical din cadrul Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea examinării acesteia. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj, potrivit Agerpres.

Tiberiu Tătaru, directorul Centrului de Îngrijire Suseni, a precizat că femeia s-a autoaccidentat şi că în niciun caz nu a fost mușcată de șoareci.
S-a terminat şi controlul Direcţiei de Sănătate Publică, iar concluzia a fost că este de o dezinformare, în sensul că bătrâna are nişte echimoze, dar care sunt cauzate de un episod pe care l-a avut noaptea trecută, când a fost puţin agitată şi s-a lovit de marginea patului. Acesta este motivul pentru care prezintă acele echimoze la nivelul feţei. Nu are legătură cu şobolanii, şoarecii sau alte rozătoare. Este o bătrână în fază terminală, care a dus la acest eveniment nefericit. Este monitorizată în permanenţă, dar în intervelalul dintre cele două monitorizări s-a întâmplat acest lucru regretabil. Nu ştiu cum s-a ajuns la explicaţia că a fost muşcată de şobolani", a precizat Tătaru.

Pacienta suferă de boala Parkinson, stadiul III, spondilodiscartroză coloană dorso-lombară ICCVB, după cum se arată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, care a efectuat o anchetă la fața locului.

„În dimineaţa zilei de 20,11.2018, conducerea D.G.A.S.P.C. Gorj a fost anunţată de către conducerea Centrului de ingrijire şi Asistenţă Suseni că, în cursul nopţii de 19-20 noiembrie 2018, o beneficiară de 77 ani aflată în fază terminală, având diagnosticul de boala Parkinson, stadiul III, spondilodiscartroză coloană dorso-lombară ICCVB, in jurul orelor 2:30 - 3:00 în urma unei agitaţii, a căzut din pat din cauza desfacerii tăbliei de protecţie a patului. Ca urmare a acestui incident, beneficiara a suferit excoriaţii faciale (barbă şi nas). La nivelul mâinii stângi, aceasta prezintă urme cianotice post-administrare perfuzii, constatând totodată că personalul medical a întreprins toate măsurile pentru dezinfecţia, toaletarea şi pansarea plăgii", arată instituția într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel