Toxina care reduce transpirația excesivă. Dermatolog, blocarea glandelor sudoripare: Poate să producă o anhidroză de până la un an

toxina. FOTO: Freepik @vh-studio
Transpirația excesivă poate să fie ca urmare a temperaturilor ridicate, a emoțiilor sau a activității fizice, dar și ca urmare a unei condiții medicale. Cum se poate scăpa de transpirația excesivă.

Temperaturile de vară, activitatea fizică sau stările emoționale, precum stresul dinaintea unui examen sau al unui interviu, se numără printre cauzele care ducă la o transpirație mai abundentă, însă există și anumite condiții medicale care pot produce acest tip de transpirație.

Potrivit dermatologului Viviana Iordache, cantitatea de transpirație nu este una standard și depinde de sex, ”bărbații transpiră mai mult decât femeile”, depinde de cantitatea de lichide consumate pe parcursul unei zile, dar, mai depinde și de factorii hormonali și de factorii neurovegetativi.

”Nu transpirăm peste tot la fel. Avem niște zone predominante, cum sunt axilele, tălpile. Dar sunt persoane care, patologic, trnaspiră foarte mult la nivelul palmelor, la nivelul feței. Din păcate, femeile, mai  ales după menopauză,  chiar la nivelul scalpului, ca un copil mic.

Variațiile sunt foarte mari. Zonele, însă, în care mirosul este foarte puternic și face ca pacientul să se prezinte la medicul dermatolog sunt de obicei axilele, tălpile și, paradoxal, poate fața”, a declarat dr. Viviana Iordache, medic specialist dermatolog, la Vorbește lumea de la Pro TV.

Vezi și: Apneea de somn, factor pentru reducerea volumului cerebral. Printre riscuri se află apariția bolii Alzheimer, cea mai frecventă formă de demență

Transpirația excesivă, cauze și factori de risc

Dacă transpirația excesivă nu are la bază o cauză medicală, fiind generată de căldura excesivă și de activitatea fizică intensă, aceasta se numește hiperhidroză primară.

Însă, în cazul în care în spatele transpirației excesive se află condiții medicale, aceasta poartă denumirea de hiperhidroză secundară.

Cauzele care pot duce la hiperhidroza secundară includ:

- acromegalie

- hipoglicemie diabetică

- febră de cauză nedeterminată

- hipertiroidism (tiroidă hiperactivă)

- infecție

- leucemie

- limfom

- malarie

- efecte secundare ale medicamentelor, cum ar fi cele experimentate uneori la administrarea unor beta-blocante și antidepresive

- menopauză

- boală neurologică

- feocromocitom (o tumoare rară a glandei suprarenale)

- tuberculoză, notează Mayo Clinic.

Transpirația excesivă, tratament

Dermatogul afirmă că oprirea transpirației excesive, în special cea de la nivelul tălpilor și palmelor, este extrem de dificilă, chiar imposibilă.

”În general, antiperspirantele, în afară de cele cu cantități foarte mari de clorură de aluminiu nu prea merg pe tălpi și palme.

Pentru axile, există în supermarket-uri, în farmacii, deodorante relativ eficiente.

Problema este că pielea sensibilă nu permite tuturor aplicarea acestora. Ele se aplică foarte atent, trebuie să respectăm prospectul, pentru că altfel ne trezim cu iritații și alergii, mai binele care devine dușmanul binelui, adică cu fisuri cutanate, care sunt poartă pentru microbi, și atunci dacă, din nefericire, prețul botoxului fiind foarte mare împiedică o parte din pacientură adresarea sa, altfel ar fi primul tratament de ales.

Un tratament în axilă cu toxină botulinică poate să producă o anhidroză de până la un an, un an și jumătate, în anumite situații, timp în care pacientul nu mai udă cămașa, nu mai miroase urât, nu mai pătează hainele cu deodorante care lasă talc sau pudră la nivelul pielii.

Problema rămâne costul și problema rămâne cultura populară care se teme de toxina botulinică și de aceea, din nefericire, sunt foarte mulți oameni care ar avea nevoie de ea, care și-ar putea-o permite, dar care nu știu că există și acest beneficiu”, a mai spus dermatologul.

Transpirația excesivă, impact asupra vieții

Potrivit medicului, una dintre urmările pe care le are transpirația excesivă este cea privind viața socială a pacienților care suferă de această afecțiune, în special la locul de muncă, dermatologul exemplificând o situație în care chiar angajatorul a făcut o astfel de solicitare de tratament cu botox pentru ”un angajat minunat”, dar colegele de serviciu refuzau să mai lucreze cu acesta, tocmai din cauza mirosului său.

”Din păcate, local, depinde și de igienă, dar și de integritatea cutanată, dacă pielea este uscată se fac fisuri mai ușor, dar în general, în afară de piciorul de atlet, persoana care umblă în pantof închis vara și care se contaminează micotic, ea nu este o afecțiune care să fie o urgență pe termen lung”, a mai spus dermatologul, subliniind că tratamentele locale nu sunt ușor de dus și ”unele dintre ele opresc inclusiv folosirea acestor antiperspirante care pentru o perioadă de timp își fac treaba”.

Antiperspirantele specifice, sănătoase

Totodată, medicul a subliniat că antiperspirantele existente pe piață sunt sănătoase, în contextul în care zona lor de aplicare nu este una extinsă.

”La axilă, de exemplu, înseamnă 10% din suprafața corpului, ca atare, blocarea lor nu are niciun impact asupra cantității de schimburi ionice și asupra sănătății organismului. Deci fără nicio frică.

În general, riscurile produselor care blochează complet transpirația sunt cele date de iritația epidermică, dată de posibilitatea de a induce fisuri și alergii, de contaminarea micotică pe fisuri, dar nu au un impact direct asupra sănătății”, a concluzionat dermatologul.

Vezi și: Uleiul esențial de coriandru, eficient pentru scăderea în greutate și detoxifierea sângelui. Care sunt riscurile unui consum excesiv

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel