Tot ce trebuie să știi despre siguranța vaccinului COVID, explicat pe înțeles de dr Anthony Fauci

Medicul infecționist Anthony Fauci a vorbit despre vaccinul împotriva infecției COVID subliniind că este unul sigur și în obținerea lui nu a fost ”compromisă” siguranța.

Medicul infecționist Anthony Fauci, o voce în timpul pandemiei COVID din State, a vorbit cu cei de la The Try Guys despre vaccinul împotriva infecției COVID-19. Le-a răspus la întrebări pe care mulți dintre noi și le-au adresat.

Una dintre cele mai des întâlnite întrebări este legată de siguranța și modul rapid în care s-a obținut vaccinul împotriva infecției COVID.

”Nu s-au făcut scurtături. Siguranța nu a fost compromisă, nici integritatea științifică. Cred că oamenii trebuie să înțeleagă asta. Viteza a fost strict legată de avansul revoluționar al tehnologiei care s-a făcut în ultimii 10 ani, avans datorită căruia se poate obține secvențierea genetică a unui virus, iar apoi să iei respectiva secvență și să cauți cea mai apropiată genă în aceste noi, de necrezut de eficiente, platforme de vaccinare. A fost pur și simplu un avans tehnologic”, a explicat Anthony Fauci.

Acesta amai amintit că au fost foarte multe infectări, iar în studiile științifice ale celor de la Pfizer și Moderna au fost zeci de mii de oameni.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel