La vârsta a doua, prevenția...
Expunerea la ecrane în rândul copiilor este un subiect intens dezbătut în societate, fie că ne referim la specialiștii din lumea psihologiei și a medicinei, fie că este vorba de părinți și copii.
Psihologul Daniel David susține că timpul redus de expunere, în beneficiul copiilor, este un mit întărit de specialiști, dar care, în timp poate să îi dezavantajeze pe copiii acestei generații.
”Hai să luăm miturile? Miturile, într-un fel aici nu are sens să îi criticăm pe oameni, miturile au fost întărite de specialiști.
Când a apărut și s-a dezvoltat exponențial internetul, accesul la internet, tablete, computere, telefoane mobile, profesioniștii, și din psihologie și din zona medicală au spus așa: Nu știm ce efect poate să aibă această tehnologie. Hai să mergem într-o logică foarte dură. Și anume: între 0 și 24 de luni, copilul să nu fie expus la ecran.
Apoi au luat perioade, de la 24 de luni până în perioada școală, apoi perioada preadolescenței, ajungând că pentru un adolescent, 2 ore ar fi rezonabil.
Au apărut studiile de specialitate care au spus: Ok, stați puțin, că lucrurile se cam schimbă. Două ore pentru un adolescent e prea puțin, o oră pentru unul de vârsta școlară e prea puțin.
Studiile de specialitate vorbesc, astăzi, că undeva, între 4 și 6 ore, un copil ar putea fi expus la screen, asta înseamnă orice ecran, și înseamnă nu numai la școală, ci pe parcursul zilei. Dacă la școală am o tablă inteligentă sau computer, între 4 și 6 ore.
Pot să fie 6 ore în cazul unora, te uiți și vezi dacă e prea mult sau nu, 4 ore, în cazul altora.
Se pare că dacă îl expui prea puțin, îi creezi un dezavantaj în lumea în care trăim. Adică foarte multe competențe, foarte multe cunoștințe apar în urma interacțiunii cu tehnologia.
Mereu spun: tehnologia nu este bună sau rea. Ea devine bună sau rea în funcție de cum o utilizăm.
Haideți să o utilizăm creativ și personalizat pentru cel din fața noastră. Deci părintele să nu se teamă de tehnologie.
Sigur, te uiți să nu fie excese și dacă vezi sau ți se par că apar lucruri negative, du-te la un specialist în psihologie, dar mitul vechi, o oră sau poate două spre adolescență, trebuie depășit fiindcă acei copii vor pierde avantaje competitive”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj-Napoca, la podcastul Fain și Simplu al lui Mihai Morar, subliniind că aceasta este lumea în care trăim.
Prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj-Napoca și președintele Asociației Psihologilor din România. FOTO: Captură video YouTube @ Fain și Simplu
În plus, Daniel David a ținut să precizeze un episod din copilăria sa, în care altele erau ”pericolele” generației. ”Tot dau exemplul acesta. Acum ne temem de tehnologie și citim pe telefon sau pe computer. Bunicii noștri, de la țară. Mie îmi plăcea să citesc, și uneori stăteam și vara, după amiază și citeam. Și venea bunica și îmi spunea să ies cu ceilalți copii la joacă, în natură. O să înnebunești.
Cărțile erau un pericol atunci din perspectiva unei anumite generații. Hai să nu facem și noi greșeala să considerăm că accesul la tehnologie sau faptul că un copil este interesat de anumite jocuri pe computer, jocuri bine gândite, prin care învață ceva, reprezintă un pericol, fiindcă fiecare generație consideră că ea este punctul de referință și este o mare greșeală”, a mai spus psihologul.
De asemenea, psihologul s-a destăinuit și cu privire la câteva dintre interacțiunile ”destul de complicate” pe care le-a avut cu cei din comunitatea sa profesională, tocmai pe baza implementării tehnologiei într-un domeniu ce părea strict uman.
”Am venit cu ideea, în țară, de a implementa pe scară largă roboterapia, adică utilizarea terapiei cu roboți în psihoterapie, terapia prin realitate virtuală, terapia online.
Și toată lumea spunea: Domnule, despre ce vorbim? Psihoterapia este o relație foarte personală, e o relație de la om la om, cum adică să aduci roboți, cum să faci realitate virtuală, cum să faci online?
Și uite că astăzi, terapia online începe să devină extrem de răspândită”, a mai spus Daniel David, care, din 2017, este și președintele Asociației Psihologilor din România.
De altfel, acesta a exemplificat una dintre situații concrete în care roboterapia este eficientă.
”Pentru copiii cu tulburări de spectru autist, a folosi roboții este cea mai bună procedură prin care le poți transfera cunoștințe care îi ajută să fie mai autonomi”, a mai spus Daniel David.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...