Taxa clawback: perioada de scutire, prelungită. Alte măsuri anunțate de Guvern

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Foto: DC MEDICAL
Durata de scutire a plății taxei de clawback a fost prelungită, după cum a anunțat minstrul Sănătății, Sorina Pintea. Ea a mai anunțat și altem măsuri decise de Guvern.

Guvernul a aprobat astăzi o Ordonanță  care prevede reglementări menite să asigure un acces mai bun al pacienților la servicii medicale și medicamente.
Printre măsurile adoptate de Executiv, se numără  extinderea  exceptării temporare a obligației de plată a taxei clawback, de la doi la trei ani, începând cu  data de 1 ianuarie 2018, pentru  deținătorii autorizațiilor de punere pe piaţă a medicamentelor derivate din sânge uman sau plasmă umană, se artă într-un comuicat de presă al Ministerului Sănătății.
Prin această măsură se asigură continuitatea accesului la imunoglobulină și prezența pe piață a medicamentelor derivate din sânge uman și plasmă umană, medicamente care nu au alternativă terapeutică. 
„Am hotărât prelungirea duratei de scutire a plăţii taxei de clawback pentru produsele derivate din sânge şi plasmă, astfel încât să nu mai avem discontinuităţi în aprovizionarea cu imunoglobulină, (...) deci am prelungit durata de scutire a clawback-ului de la doi la trei ani, începând din ianuarie 2018”, a precizat Sorina Pintea, joi, într-o conferinţă de presă ce a avut loc la Palatul Victoria. 

Subprogram pentru persoanele cu TSA

Ea a mai adăugat că o altă reglementare din ordonanţa adoptată de Guvern prevede că medicii care lucrează în structurile de cercetare pot desfăşura activităţi medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. „Până acum, ei aveau posibilitatea legală să lucreze doar pentru cercetare şi nu puteau presta servicii medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate”, a completat ea.

O altă măsură cuprinsă în ordonanță se referă la crearea unui subprogram care să integreze toate serviciile care erau decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, în urma discuţiilor cu asociaţiile care se ocupă de pacienţii cu tulburări în spectrul autist. „Prin această ordonanţă (...) modificăm legislaţia şi creăm astfel premisele legale înfiinţării acestui subprogram pentru persoanele cu tulburări în spectrul autist", a afirmat ministrul.

De asemenea, ministrul Sănătății a mai adăugat că „au fost majorate amenzile şi stabilite amenzi pentru persoanele juridice române sau străine, prin reprezentanţii acestora, care nu respectă procedurile legate de serializare. Serializare care, după cum ştiţi, a fost implementată începând din luna februarie, astfel încât să eliminăm cât mai mult posibilitatea falsificării medicamentelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel