Tătaru, ANUNȚ: Câte doze de vaccin anti COVID-19 va primi România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat marţi că, în cazul în care va apărea pe piaţă un vaccin împotriva COVID-19, probabil la începutul anului viitor, Uniunea Europeană a contractat 30 de milioane de doze, într-o primă tranşă, iar România va primi 4% dintre acestea.

"După cum ştiţi, în studiul unui vaccin sunt faza I, faza II, în general sunt pe un eşantion mai mic şi pe persoane sănătoase, fără comorbidităţi. Urmează un stadiu sau o fază III în care sunt eşantioane mai mari şi pentru persoane cu comorbidităţi. În acest moment, din ce ştim noi şi de la partenerii noştri europeni, sunt în jur de 6 firme care fac acest studiu, două dintre ele sunt care au trecut, deja, la faza III. La nivelul comunităţii europene noi sunt angrenaţi şi suntem, să spunem, prinşi în această iniţiativă, urmând ca din ianuarie, poate, să beneficiem şi de primele doze de vaccin. Comunitatea europeană va primi 30 de milioane într-o primă tranşă, având discuţii şi contracte ferme cu o serie de firme, iar noi urmează să primim o parte din aceste vaccinuri, raportat la numărul de populaţie. S-a decis, din cele 30 de milioane de doze de vaccin care vor fi primite într-o primă tranşă de comunitatea europeană noi suntem cu 4% - 1.290.000 de doze", a precizat Nelu Tătaru, la Digi 24.

Ministrul a arătat că numărul total de doze de vaccin anti-COVID contractat de comunitatea europeană până în prezent se ridică la "300 de milioane de doze", adăugând că există discuţii pentru un număr suplimentar.

El a explicat că în situaţia primirii acestor doze de vaccin într-o primă etapă vor fi vaccinate "grupele extreme şi persoanele care lucrează direct cu populaţia, personalul medical, profesorii, personalul didactic".

"În fiecare lună comunitatea europeană va primi din aceste contractări un număr de vaccinuri din care noi beneficiem de acel 4%", a spus Tătaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

indulcitori artificiali - FOTO: Freepik@italo2
EXCLUSIV

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel