Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Tânăra de 17 ani a mers, miercuri, la centrul de vaccinare amenajat lângă liceul din Târgu Jiu, pentru a se programa pentru imunizare. Fata a prezentat CNP-ul și numele, iar reprezentanții centrului au stabilit ca astăzi, la ora 11:00, să revină la centru pentru imunizarea propriu-zisă.
Adolescenta s-a conformat, prezentându-se la centru cu cartea de identitate în mână. Se pare că cei de la centrul de vaccinare nu au verificat cu atenție vârsta fetei, așa că au decis să îi administreze serul produs de compania ”Johnson&Johnson”. După imunizare, fata a fost invitată în sala de așteptare.
Cadrele medicale de la centru și-au dat seama de eroare abia în momentul în care au încercat să îi elibereze fetei adeverința de vaccinare. Aceștia au refuzat să dea documentul, argumentând faptul că sistemul nu îl poate emite din cauza faptului că este minoră, notează Antena 3.
După perioada obligatorie în care a fost ținută sub observație, fata a fost trimisă acasă, nu înainte de a i se recomanda ca, în cazul în care are probleme de sănătate, să meargă urgent la spital.
Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică fac verificări în acest moment la centrul de vaccinare și urmează să stabilească în ce măsură pot elibera un astfel de document.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...