Stare de urgență pentru 60 de zile, la granița cu România

Parlamentul de la Chişinău a votat, miercuri, 31 martie, instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru două luni, în perioada 1 aprilie-30 mai, informează Radio Chişinău pe site-ul său.

Proiectul de lege a fost iniţiat de deputaţii socialişti (PSRM) şi a fost criticat de opoziţie, care a propus ca starea de urgenţă să fie instituită iniţial pentru 15 zile.

Totodată, parlamentarii din opoziţie i-au acuzat cei socialişti că, de fapt, ar încerca să blocheze procesele politice şi nu să adopte măsuri sanitare eficiente împotriva răspândirii infectărilor cu COVID-19.

Regim special de intrare şi ieşire din ţară

 

Pe perioadă stării de urgenţă, propusă de deputaţii socialişti şi susţinută de aliaţii lor din Platforma Pentru Moldova, din care face parte şi grupul Şor, Comisia pentru Situaţii Excepţionale ar urma să emită dispoziţii privind instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară, a unui regim special de circulaţie, de carantină şi de lucru în toate entităţile.

De asemenea, pe perioada stării de urgenţă ar urma să fie interzise toate întrunirile şi manifestaţiile publice în masă.

Prezent în Parlament pentru a prezenta proiectul de iniţiativă, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a declarat că a decis să propună Parlamentului să instituie starea de urgenţă din cauza situaţiei epidemiologice grave. El a afirmat că e nevoie de instituirea stării de urgenţă, astfel ca guvernul demisionar să aibă mai multe pârghii, inclusiv dreptul de a interveni în legea bugetului, negând existenţa unor interese politice.

Premierul interimar a mai menţionat că în prezent nu se discută instituirea unei carantine totale.

Socialiştii, care susţin instituirea stării de urgenţă, spun că au recurs la acest lucru pentru că sunt multe decese provocate de COVID-19.

Opoziția acuză

 

Deputaţii din opoziţie s-au arătat nedumeriţi de faptul că prim-ministrul interimar nu are un program de acţiuni pentru a lupta cu COVID-19, deşi cere instituirea stării de urgenţă.

Deputaţii Platformei DA consideră instituirea stării de urgenţă un joc politic. Vicepreşedintele legislativului, Alexandru Slusari, spune că această iniţiativă ar fi un ping-pong între politicieni, care îşi fac jocurile în detrimentul intereselor oamenilor.

Proiectul de lege privind instituirea stării de urgenţă mai prevede raţionalizarea consumului de alimente şi produse de strictă necesitate. Statul va avea totodată dreptul să efectueze rechiziţii de bunuri şi să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicaţii.

Totodată, niciunul din cele 16 amendamente propuse de deputaţii din opoziţie nu au fost votate şi dezbătute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel