Sportul ar alunga depresia. Ce exerciții se recomandă

Doar 30 de minute de exerciţii fizice practicate zilnic pot contribui la alungarea depresiei, chiar şi în cazul persoanelor al căror istoric familial creşte predispoziţia la această afecţiune.

Sport, depresie. Studiul a concluzionat că exerciţiile fizice, precum yoga şi dansul sau utilizarea unei benzi de alergare, a bicicletei eliptice ori a aparatului de vâslit, pot reduce riscul de depresie cu până la 17%, în cazul în care sunt practicate zilnic, în medie, timp de 30 de minute. În comparaţie cu persoanele sedentare, cele care fac sport circa o jumătate de oră pe zi au prezentat un risc redus de depresie. În plus, potrivit studiului, cu cât un individ este mai activ, cu atât riscul său de a suferi de depresie se diminuează. Alergarea şi mersul pe jos s-au dovedit eficiente împotriva depresiei, însă au fost observate rezultate mai bune în cazul exerciţiilor de gimnastică aerobice, yoga şi a celor practicate cu ajutorul aparatelor din sala de fitness.

Autorii cercetării au analizat datele a 7.968 de persoane, printre acestea numărându-se 628 de subiecţi care fuseseră diagnosticaţi cu depresie timp de doi ani. Rezultatele studiului, publicate în jurnalul Depression And Anxiety, au demonstrat că persoanele care practică exerciţii fizice timp de câteva ore pe săptămână - cel puţin 30 de minute pe zi - prezentau un risc redus de a fi diagnosticate cu un nou episod de depresie, chiar şi în condiţiile în care aveau un risc ridicat de a suferi de această afecţiune pe cale genetică.

''Concluziile noastre sugerează cu fermitate că, în cazul depresiei, genele nu dictează destinul şi că activitatea fizică are potenţialul de a neutraliza riscul adăugat de episoade viitoare (de depresie) în cazul indivizilor cu vulnerabilitate genetică'', a explicat Karmel Choi de la Facultatea de Sănătate Publică de la Harvard. ''Oferim dovezi promiţătoare ce pot fi utile furnizorilor de asistenţă medicală primară şi sănătate mintală pentru a face recomandări pacienţilor şi a-i asigura că pot face ceva semnificativ pentru a-şi reduce riscul, chiar dacă depresia face parte din istoricul familiei lor'', a adăugat Choi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel