Spitalul de Pneumoftiziologie Galați, investiție de peste 6 milioane de lei

Spitalul de Pneumoftiziologie Galați. Foto: pneumogalati.ro
Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați va beneficia de o investiție de peste șase milioane lei pentru consolidarea și modernizarea corpului de clădire în care funcționa blocul alimentar, a anunțat biroul de presă al Consiliului Județean (CJ) Galați.

Proiectul de investiție de la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galați, în valoare de 6.002.697 lei, este finanțat din bugetul propriu al CJ Galați, suma alocată cuprinzând contractul de lucrări, costurile cu realizarea proiectului tehnic, dotările pentru bucătăria spitalului și toate cheltuielile cu documentațiile, avizele și autorizațiile necesare.

„Reconstruim parțial, consolidăm și modernizăm corpul E din cadrul unității medicale. Pe lângă blocul alimentar al spitalului, proiectul prevede refacerea și a două săli de curs, precum și a vestiarelor destinate angajaților. De asemenea, vom schimba toate rețelele de utilități, tâmplăria exterioară și interioară va fi înlocuită în totalitate, iar acoperișul va fi refăcut integral. În plus, construim și un zid de sprijin pentru consolidarea terenului din zonă.Proiectul prevede și dotarea noii bucătării cu echipamente moderne pentru pregătirea hranei. Pe durata lucrărilor, bucătăria spitalului a fost mutată într-un spațiu reamenajat conform normelor în vigoare", a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea.

Termenul de implementare al proiectului este de 12 luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel