Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Medicii infecționiști și pneumologi transmit un avertisment dur. Toate spitalele COVID din Capitală sunt sufocate de bolnavi, iar spațiile pentru copiii confirmați pozitiv încep să se aglomereze.
„În acest moment pot să vă spun că la Institutul Marius Nasta, locurile sunt ocupate în totalitate, atât în secția COVID, cât și în secția de Terapie Intensivă și orice pacient care se externează presupune internarea în minuntele următoare a unui pacient care de fapt așteaptă internarea. Suntem într-o situație pe care nu am mai trăit-o până acum, în cele șapte luni de pandemie. Presiunea este extrem de mare și pot să spun că pacienții care se internează la Marius Nasta au forme moderate și severe. Cei care se internează cu forme ușoare la debut sunt pacienți care au multiple comorbidități și pentru care riscul de a rămâne la domiciliu este foarte mare (...) Cred că cea mai mare rată de infectare în acest moment o avem în comunitate, în momentele în care ne deplasăm între activități. Din păcate, încă masca nu este purtată de toată lumea, deși la nivelul de trasmitere comunitară care există în acest moment în București, masca ar trebui să fie obligatorie pe stradă pentru toți”, a spus Beatrice Mahler, la Antena 3.
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a explicat la Digi24 că gripa și COVID-19 nu se exclud una pe cealaltă și prin urmare, oamenii s-ar putea infecta, simultan, atât cu noul coronavirus, cât și cu virusul gripal.
„Odată cu răcirea vremii se va activa coronavirusul - frigul crește permisivitatea pătrunderii virusului în organism. Scăderea sub 10 grade duce la activarea, creșterea activității virusului. De asemenea, amploarea gripei - va veni odată cu sezonul rece. Și cu existenta gripei cu Covid - aceste două infecții nu se exclud una pe cealaltă. De aceea este important să ne vaccinăm antigripal să se prevină măcar una. Infecția se poate produce simultan. La unii, va fi simultan cu Covid și gripa, nu se exclud una pe cealaltă”, a spus dr Emilian Popovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...