Saveta Bogdan, în COMĂ 2 nopți: Am băut crezând că-i APĂ. Au crezut că am murit

Saveta Bogdan. FOTO Captura video @ Youtube Saveta Bogdan
Saveta Bogdan, în comă, după o întâmplare ce îi putea fi fatală. 

Saveta Bogdan, celebra artistă populară, a mărturisit pentru Fanatik, faptul că a trecut printr-o serie de întâmplări paranormale, de-a lungul timpului.

Toate au legătură cu membrii familiei, care au avut grijă de ea la un moment dat și au încercat să îi transmită mesaje. Mai mult, aceasta și-a amintit de o întâmplare, de când era foarte mică, întâmplare ce îi putea fi fatală. 

"Cea mai gravă trăznaie am făcut-o când aveam doi ani jumate. La noi palincă se făcea la cazan. M-am dus, am pus gura la țeavă și am băut, crezând că e apă. După ce am înghițit câteva guri am stat frumos în comă două nopți și două zile, la spital. Ai mei au crezut că am murit, deja chemaseră femeile să descânte, să-mi facă frecții. Erau siguri că voi muri. Mi-am revenit până la urmă dar, de atunci, nu mai pot să beau absolut nimic, nici măcar o gură de bere", a dezvăluit Saveta Bogdan, potrivit fanatik.

Ce mesaje paranormale a primit artista

"Primul l-am avut cu mama. Era frig în casă și am dat drumul la aerotermă. De oboseală, am adormit și am uitat s-o opresc. Tocmai murise mama și, înainte să adorm, țin minte că m-am gândit: Doamne, dacă adorm, să mă treziți, să nu mor în somn.

Și am auzit o pocnitură așa de mare în ușa încât m-am trezit și am știut imediat că a fost spiritul mamei care m-a ajutat.", a povestit Saveta Bogdan.

A doua întâmplare paranormală din viața Savetei Bogdan

”Al doilea episod a fost cu fratele meu care a murit acum doi ani. M-am dus la el la spital, dar nu știam că este atât de grav bolnav, pentru că el s-a ascuns de mine, a luat o hepatită de la stomatolog și nu mi-a spus nimic.

Am ajuns la spital, după operația lui, și m-am dus direct la șefa de salon s-o întreb de el. Mi-a spus: 'Doamna Saveta, trebuie să vă pregătiți pentru ce e mai rău, fratele dvs are hepatită B și nu s-a tratat deloc'. Am făcut un șoc pentru că mi-a spus că-n orice zi poate muri. Asta a fost cea mai mare lovitură din viața mea.

Am fost la el într-o vineri. Și sâmbătă dimineață, la ora 9.25, am deschis geamul. Iar pe geam mi-a apărut un abur în formă de petală de trandafir. I-am auzit vocea fratelui meu. Am știut că a murit. Peste 2 minute m-a sunat nepoata mea, de la spital, și mi-a confirmat”, a mărturisit Saveta Bogdan.

În perioada pandemiei, recunoscută după voce 

Cei doi ani de pandemie i-au arătat artistei că este apreciată de public, recunoscută fiind după vocea de după mască. Iar acest lucru a determinat-o să lase deoparte răutățile pentru care s-a consumat ani, de-a lungul carierei sale. 

”Am 60 de ani de carieră și, la început, mă consumam foarte tare. Veneam în fiecare seară acasă și plângeam. Acum nu mai dau importantă, să zică ce vor și să facă exact ce vor. Oamenii trebuie să înțeleagă că asta e viața mea și cu asta basta. Cânt, particip la emisiuni și oamenii mă opresc pe stradă ca să facă poze cu mine. Când am stat doi ani cu masca pe față, publicul m-a recunoscut după voce. Acum am scăpat de mască și fac poze pe unde mă nimeresc, în autobuz, pe stradă, la piața obor. Nu-mi pare rău de răutățile care s-au spus, am fost invidiată și mâncată de toate cele. Dar Dumnezeu m-a răsplătit. Anul trecut am reușit să scot un cd nou de exemplu. Mi-am dat seama într-o zi că este o prostie să vin acasă și să plâng, lumea oricum nu se va schimba niciodată”, a mai spus artista.

Vezi și: Irina Loghin, momentul cumplit pentru care a renunțat la CARNE: Să vă intre în cap, scumpe doamne! M-am prăbușit, m-au luat cu salvarea!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel