Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Sănătate mintală. Studiul, realizat de cercetători de la King's College London (KCL) şi detaliat în jurnalul ştiinţific BMC Psychiatry, a analizat 41 de cercetări publicate începând din 2011 pe tema asocierii dintre utilizarea smartphone-ului şi sănătatea mintală. Analiza concluzionează că între 10% şi 30% dintre copii şi tineri folosesc telefoanele într-un mod disfuncţional, în medie, 23% prezintând aşa-numita ''Utilizare Problematică a Smartphone-ului'' (PSU). Cercetătorii de la KCL au definit PSU ca fiind un comportament asociat utilizării telefoanelor mobile inteligente ce prezintă un element de dependenţă, spre exemplu anxietatea manifestată atunci când telefonul nu este disponibil sau neglijarea altor activităţi din cauza utilizării unui astfel de dispozitiv.
Studiul concluzionează, de asemenea, că există asocieri între PSU şi probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea, stresul, somnul insuficient şi stări depresive. Doctor Nicola Kalk, de la Institutul de Psihiatrie, Psihologie şi Neuroştiinţă (IoPPN), care se numără printre autorii studiului, a declarat: ''Telefoanele inteligente sunt aici şi vor rămâne aici şi există necesitatea de a înţelege prevalenţa Utilizării Problematice a Smartphone-ului. Nu ştim dacă telefonul în sine poate fi captivant sau aplicaţiile pe care le folosesc oamenii. Indiferent cum stau lucrurile, este nevoie de o educare a publicului cu privire la utilizarea smartphone-ului în rândul copiilor şi tinerilor, iar părinţii ar trebui să fie conştienţi de timpul pe care copiii lor îl petrec cu telefoanele''.
Autorii studiului remarcă faptul că 22 dintre studiile examinate au avut o ''calitate metodologică deficitară'' şi că a existat o mare variaţie în cadrul cercetărilor analizate în ceea ce priveşte definirea PSU.
''Cercetarea asupra PSU este importantă din punct de vedere al sănătăţii publice. Autorii raportează că aproximativ 10-30% dintre tinerii din studiile incluse în meta-analiză atingeau pragul stabilit pentru PSU. De asemenea, PSU a fost asociat (prin evaluări auto-raportate) cu niveluri mai ridicate de depresie, anxietate şi somn insuficient. Aceste rezultate rezonează cu ceea ce s-a constatat anterior, inclusiv pe teme conexe precum Utilizarea Problematică a Internetului", a explicat doctor Sam Chamberlain din cadrul Universităţii Cambridge.
''O provocare pentru domeniu, având în vedere această meta-analiză valoroasă, este că Utilizarea Problematică a Smartphone-ului nu este consistent definită. Există diferite scale de evaluare, cu diferite praguri şi criterii, unele dintre care nu au fost supuse unei validări clinice suficiente. După cum au menţionat autorii, este necesar să se efectueze urgent cercetări asupra stabilirii unui set de criterii acceptat şi validat'', a adăugat Chamberlain.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...