Regula de distanțare fizică la 1-2 metri, bazată pe informații perimate. Studiu

Regula de distanțare fizică de 1 sau 2 metri, ca măsură de protecție contra COVID-19, este perimată, iar măsurile luate ar trebui mai degrabă adaptate în funcţie de situaţie, arată un nou studiu.

Regula de distanțare fizică, nou ipoteză! „Distanțarea fizică ar trebui considerată doar unul dintre aspectele unei abordări de sănătate publică mai extinse”, scriu autorii unui studiu publicat în această săptămână în jurnalul medical BMJ.

Potrivit cercetătorilor, ar trebui să se ia în calcul un ansamblu de factori pentru a se stabili dacă distanța de unu sau doi metri, recomandată de autoritățile sanitare, este suficientă, insuficientă, sau chiar de prisos în situațiile cele mai puțin riscante.

Printre acești factori se numără ventilația și gradul de ocupare a spațiilor, timpul de expunere, purtarea sau nu a măștii ori nivelul sonor al discuțiilor persoanelor prezente (cu cât acesta este mai mare, cu atât crește riscul de a expulza picături de salivă potențial încărcate cu virusuri).

„În loc de o singură regulă rigidă de distanțare fizică, oferim recomandări graduale, ce reflectă mai bine combinația de factori multipli care determină riscul”, au precizat acești specialiști de la Universitatea Oxford din Marea Britanie și de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite, citați de Agerpres.

„Acest lucru ar oferi o mai bună protecție în situațiile cele mai riscante, dar și o mai mare libertate în situațiile cele mai puțin riscante, ceea ce ar putea permite revenirea la normal în anumite domenii ale vieții economice și sociale”, au continuat ei.

Informații perimate? 

Acești cercetători propun un tabel care sintetizează riscul de transmitere în funcție de acești factori. Spre exemplu, într-o zonă bine ventilată, cu o densitate mare de populație, riscul este redus dacă oamenii poartă mască, dacă vorbesc fără să strige și dacă rămân locul respectiv o perioadă scurtă de timp. Riscul crește, însă, dacă persoanele prezente strigă sau cântă (chiar și cu mască și chiar dacă o fac pentru o perioadă scurtă de timp). Riscul se amplifică dacă persoanele nu poartă mască.

Conform acestui tabel, o ventilație deficitară într-o zonă închisă reprezintă un factor major de risc, cu sau fără mască.

Autorii studiului susțin că distanța recomandată, de 1 sau 2 metri, în funcție de țară, se bazează pe o „știință perimată”. Această regulă stabilită pentru alte boli infecțioase își are originile în secolul al XIX-lea și a fost întărită în anii 1940. La baza sa se află existența unor picături de salivă mari, care cad pe sol după ce au fost expulzate de persoana contaminată, spre deosebire de aerosoli, particule fine care rămân în suspensie. În prezent se cunoaște că primele sunt responsabile pentru transmiterea COVID-19, iar despre cele din urmă se bănuiește că ar contribui de asemenea la contagiere.

Însă, conform autorilor studiului, această „dihotomie” între picăturile mari și aerosoli este artificială - oricare ar fi dimensiunea lor, distanța pe care o pot parcurge depinde în mare măsură de alți factori, începând cu fluxul de aer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel