Acesta este semnul cancerului...
Medicul Carmen Grigorescu Hotar a explicat importanța logopedului în procesul de recuperare al pacientului cu accident cardiovascular, dar
”În momentul în care se produce un accident vascular cerebral, persoana respectivă pierde capacitatea de a comunica. Accidentele vasculare ischemice sunt cele mai des întâlnite în cazul pacienților cu afazie.
El nu mai reușește să aibă capacitatea de a comunica. Înțelege foarte bine ce se întâmplă cu el, răspunde la instrucțiuni, poate să arate ceea ce vrea sau dacă este întrebat unde sunt anumite obiecte, însă nu are capacitatea de a articula, are probleme de deglutiție și nu își dă seama cum se formează sunetele, cum ar putea să miște gura sau să respire sau să miște limba astfel încât să iasă acele sunete pentru a verbaliza. Este foarte important ca după un accident vascular, pacientul să înceapă terapia logopedică încă de când este în spital”, a explicat logopedul Carmen Grigorescu Hotar, la Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Potrivit specialistului, ”cu cât trece timpul, cu atât șansele de vindecare sunt mai puține. După ce ajunge pacientul acasă, este foarte important să continue această terapie. Evaluăm de la o ședință la alta, dar lor le dăm niște teme pentru acasă, pentru că e ca și cum mergi la sală și spui că vrei să faci mușchi, nu ai cum să faci asta dacă nu faci acest antrenament în fiecare zi și atunci în cadrul cabinetului, pacientul este învățat cum să își poziționeze limba.
Vor fi exerciții de exemplu, dacă pacientul nu reușește să ridice limba sus, nu va putea emite sunetul L, iar dacă nu va putea apropia buzele, nu va putea emite sunetul M și așa mai departe. El nu își dă seama cum poate să facă lucrurile astea pentru că a pierdut aceste achiziții și vom începe cu limbajul ca și cum ar fi un bebeluș.
Mai este masajul facial pe care noi îl facem. Sunt tot felul de exerciții legate de aparatul fun-articulator. Se începe cu reeducarea respiraţiei, de la băut cu pai sau suflarea în diferite obiecte.
Învaţă şi cum să-și folosească practic organele ca să poată să vorbească din nou. Recuperarea durează câteva luni”, mai spune logopedul.
”Familia este foarte importantă, însă am văzut că de multe ori își pierd și răbdarea pentru că este o muncă de ani de zile și la un moment dat motivația scade, pentru că în AVC-uri vorbim în general despre persoane peste 60 de ani.
Este foarte important cât de repede s-a acționat și cum a răspuns la această intervenție. Exerciţiile se fac zilnic. Sunt niște exerciții oral-motorii, cumva ei o iau în joacă, suflă în baloane, vibrează buzele.
Se strâmbă în oglindă astfel încât să pună în mișcare mușchii.
Majoritatea au probleme și de deglutiție, adică de înghițire. Și cu cât pacientul nu folosește limbajul, cu atât musculatura este din ce în ce mai slab dezvoltată și ei ajung să se înece cu alimentele, să nu reușească să țină lichidele în gură și o dau în lucruri mult mai complicate. Inclusiv înecarea cu acestea”, a mai spus logopedul.
Accidentul vascular cerebral (AVC) este termenul utilizat de medici pentru a descrie faptul că o zonă din creier nu mai funcționează din cauza unei probleme cu arterele care alimentează creierul cu sânge și substanțe nutritive.
Cele mai bune estimări disponibile la acest moment arată că în România au loc anual un număr de aproximativ 60.000 – 70.000 de accidente vasculare cerebrale. Dintre acestea, aproximativ 55.000 sunt accidente vasculare cerebrale ischemice iar restul sunt AVC hemoragice.
Ce este un AVC?
Concret, o arteră care alimentează creierul se poate înfunda cu un cheag de sânge (AVC ischemic) sau se poate sparge iar sângele se va acumula în interiorul creierului (AVC hemoragic). În ambele situații, în doar câteva minute, celulele cerebrale încep să moară.
Accidentul vascular cerebral reprezintă o urgență medicală iar tratamentul imediat este extrem de important. Progresele înregistrate în ultimii ani privind tratamentul AVC ischemic permit ca, atunci când se intervine în timp util, să se poată reduce afectarea cerebrală și implicit, apariția complicațiilor. Cu alte cuvinte, se poate împiedica decesul ori instalarea unor sechele grave. Citește mai departe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...