Puericultura. Cursuri gratuite despre îngrijirea nou-născutului

Cursuri gratuite despre naştere, lăuzie, îngrijirea şi alimentaţia bebeluşului, susţinute de personal medical din secţiile de neonatologie, se vor desfăşura în patru maternităţi din Capitală.

"Ideea de a derula cursuri gratuite de 'Şcoala părinţilor' a derivat din nevoia de a afla informaţii utile despre naştere, îngrijirea nou-născutului, alăptare, vaccinare pentru viitorii părinţi. Am gândit acest program de cursuri să fie derulat în toate maternităţile care aparţin de PMB. Cursurile au fost realizate cu sprijinul echipelor de la Filantropia şi Giuleşti, vor conţine patru module şi se vor derula lună de lună în maternităţile Giuleşti, Filantropia, Cantacuzino şi Malaxa. Începând cu această lună, se vor desfăşura mereu în toate cele patru maternităţi", a declarat, miercuri, directorul medical al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, dr. Turkes Ablachim, la lansarea oficială a cursurilor, care a avut loc la Maternitatea Filantropia.

Potrivit medicului, părinţii sunt foarte dornici să afle informaţii despre naşterea şi îngrijirea bebeluşului, cu atât mai mult cu cât la sfârşitul cursului, tăticii primesc un certificat de puericultură prin care pot beneficia de zile libere la naşterea copilului.

Programul intitulat "Şcoala Părinţilor" se va desfăşura la maternităţile spitalelor "Prof. Dr. Panait Sîrbu", "Filantropia", "Dr. Ion Cantacuzino" şi "Nicolae Malaxa".

Din ce este format cursul

Cursul este format din patru module - "Naşterea", "Lăuzia", "Îngrijirea nou-născutului", "Alimentaţia nou-născutului" şi va transmite informaţii utile viitorilor părinţi. Cursurile sunt susţinute de cadre medicale ale secţiilor de neonatologie şi obstetrică din aceste spitale.

Înscrierea celor care doresc să beneficieze de cursuri se va face la maternitatea pentru care optează, iar, la final, participanţii vor primi certificate de puericultură şi de absolvire.

Certificatele de puericultură pot fi folosite conform OUG din 10 aprilie 2000 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii concediului paternal nr. 210/1999, iar viitorii tătici vor putea beneficia de zece zile libere după naşterea bebeluşului.

Programul este susţinut de Primăria Generală, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel