La vârsta a doua, prevenția...
Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a declarat marți, 31 august, că în acest al patrulea val COVID ar trebui să fie protejate în continuare persoanele vulnerabile sau convinse să se vaccineze dacă nu s-au vaccinat.
”Vor mai fi valuri, 5, 6, mai mari, mai mici. Părerea mea este că aceste valuri nu vor mai fi o problemă de sănătate publică, cel puțin în Europa, unde marea majoritate a populației va fi vaccinată sau va fi trecut prin boală. Varianta aceasta, Delta, va produce multe îmbolnăviri și imunizări, deci anul viitor, chiar dacă vor mai exista niște valuri, ele nu vor pune probleme din punct de vedere al sănătății, cel puțin în Europa”, a afirmat Alexandru Rafila, potrivit DC News.
Valeriu Gheorghiţă susţine că „pacienții vaccinați cu schemă completă care sunt testați pozitiv au o evoluție mult mai scurtă a bolii comparativ cu persoanele nevaccinate”. Potrivit lui, virusul „moare repede și se elimină mai repede”. Metodologia va fi reevaluată în perioada următoare, tocmai pentru că probabil, în cazul persoanelor complet vaccinate, ar trebui făcut un test PCR de control mai devreme decât în ziua 8, în ziua 10, cât se face în momentul de față. În aceste condiţii, persoanele vaccinate şi infectate ar putea sta mai puţin în carantină, declară șeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță. „Moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate”, spune medicul.
„Din datele științifice pe care le avem la nivel internațional, pacienții vaccinați cu schemă completă care sunt testați pozitiv au o evoluție mult mai scurtă a bolii comparativ cu persoanele nevaccinate, adică ei se debarasează de virus mai repede – moare virusul mai repede, se elimină mai repede, fereastra de contagiozitate este mai scurtă, estimată undeva la 5-6 zile, comparativ cu circa 10-14 zile cât era la persoanele nevaccinate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...