Prof Dr Doina Azoicăi: Vaccinarea, datorie morală față de propriul copil

Vaccinare. Foto: CDC/Amanda Mills
Președintele Societății Române de Epidemiologie, prof dr Doina Azoicăi a declarat că părinții au o datorie civică și morală de a-și vaccina copiii, la un seminar pe tema vaccinurilor, organizat în weekend la Govora, de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România.

Președintele Societății Române de Epidemiologie, prof dr Doina Azoicăi a explicat că nu este nici moral, nici eficient, ba chiar e foarte periculos să lași copilul să facă boli transmisibile precum rujeola, oreionul, rubeola, varicela, tusea convulsivă sau afecțiunile date de pneumococi.

La seminatul pe tema vaccinurilor intitulat „Inițiativă pentru viitor, #vaccinareinformareviitor", organizat de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice (COPAC) din România, cunoscutul epidemiolog a subliniat că vaccinurile sunt cea mai sigură și mai eficientă modalitate de prevenție, inclusiv pentru anumite forme de cancer.

O datorie morală și civică a părintelui

„Este o datorie civică, dacă vreți, a părinților, și o datorie morală față de propriul lor copil să înțeleagă foarte bine care sunt beneficiile vaccinării, care sunt, bineînțeles, și limitele vaccinării, și, totuși, să accepte că programele naționale de vaccinare nu sunt împotriva omului, ci, dimpotrivă, sunt pentru a proteja o colectivitate și face în așa fel încât să avem posibilitatea să ținem sub control niște boli la care suferința există, chiar dacă este, să zicem, vorba de o evoluție benignă. Nu pot să exclud faptul că sunt niște suferințe și niște cheltuieli colaterale care înseamnă absența părintelui de la serviciu, medicamentele, cheltuielile pe care spitalul poate să le angajeze în caz de spitalizare etc. Adică, trebuie să înțelegem că nu este nici moral și nici eficient să las bolile acestea pe care pot să le previn printr-o măsură care îmi dă o certitudine, să nu le împiedic și să nu mă supun acestor reguli pe care înainte părinții nu le-au încălcat", a spus prof dr Doina Azoicăi.

Epidemiologul crede că „obligativitatea" vaccinării, cu excepția pacienților care au contraindicații clare din punct de vedere medical, este o măsură potrivită și că discuțiile în jurul acestui termen i se par exagerate.

Trebuie respectate niște reguli

„O măsură represivă poate să antreneze o reacție paradoxală, mai ales în momentul de față. Dacă vorbeam acum 30 de ani, poate că nu era atâta opoziție ca acum. Părerea mea este că dacă lucrurile evoluează în continuare așa, soluția nu este numai să încercăm să-i convingem, ci să găsim anumite modalități prin care să-i facem să respecte niște reguli", a explicat prof dr Doina Azoicăi.

Președintele Societății Române de Epidemiologie a susținut, la seminar, o prezentare intitulată „Între mit și realitate în vaccinare", o documentare extinsă care a arătat beneficiile dovedite științific ale vaccinurilor și vaccinării, și cum au fost salvate astfel milioane de vieți de-a lungul anilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel