Primar de municipiu, internat cu COVID-19: primăria și-a întrerupt activitatea

Spitalul Municipal Sighetu Marmației Foto: Facebook
Primarul orașului Sighetu Marmației se află internat la spital după ce a fost testat pozitiv la COVID-19. Activitatea în primărie este suspendată până luni.

Primarul orașului Sighetu Marmației, Horia Scubli, este internat la spital, fiind testat pozitiv la COVID-19. Direcția de Sănătate Publică Maramureș efectuează ancheta epidemiologică. De asemenea, s-a dispus dezinfecția integrală a sediului autorității administrației publice locale, dar și a sediilor secundare, respectiv sediilor serviciilor din subordine, inclusiv a consiliului local. Primăria Sighetu Marmației își suspendă activitatea până luni, 5 octombrie, însă personalul angajat care va prezenta simptome specifice infecției cu noul coronavirus nu va reveni luni, la serviciu, ci va urma procedurile medicale stabilite de legislația în vigoare. „Din data de 5 octombrie a.c., activitatea instituției va fi reluată la minim, cu prezența unei singure persoane în fiecare birou din sediul instituției. Ceilalți angajați a căror prezență nu este neapărat necesară își vor desfășura activitatea de la distanță (telemuncă). În funcție de evoluția situației epidemiologice, se va lua decizia testării angajaților din cadrul autorității administrației publice locale sighetene. Pentru a preveni și limita infecția cu SARS-CoV-2 la nivelul județului nostru, le reamintim cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, normele stabilite de specialiști, purtarea măștii de protecție în spațiile stabilite prin hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, respectiv păstrarea distanței fizice de protecție sanitară și igienizarea frecventă a mâinilor”, transmite Instituția Prefectului Maramureș. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel