Președintele Klaus Iohannis: utilizarea acestui certificat nu trebuie să afecteze exercitarea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie

Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro
Președintele României Klaus Iohannis a participat la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, luni şi marţi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, desfăşurată la Bruxelles, context în care a subliniat susţinerea României pentru implementarea "rapidă" şi "unitară" a certificatelor digitale COVID la nivel european. Principalele subiecte aflate pe agenda Consiliului European au vizat coordonarea pandemiei de COVID-19, obiectivele climatice ale Uniunii Europene, aspecte privind agenda externă a UE, precum relaţiile cu Federaţia Rusă şi cu Regatul Unit al Marii Britanii, incidentul aviatic din Belarus, situaţia din Orientul Mijlociu şi din Mali. La finalul discuţiilor, liderii europeni au adoptat concluziile reuniunii cu privire la subiectele abordate.

În ceea ce priveşte coordonarea pandemiei de COVID-19, la nivel european, liderii UE au luat notă de progresele înregistrate cu privire la derularea campaniilor de vaccinare, evidenţiind importanţa menţinerii unui ritm accelerat al acestui proces, precum şi a continuării eforturilor de consolidare a producţiei şi furnizării de vaccinuri pe întreg teritoriul Uniunii. Şefii de stat şi de guvern au subliniat importanţa păstrării unei abordări prudente, în continuare, în gestionarea pandemiei şi a coordonării în gestionarea măsurilor în perspectiva sezonului estival, context în care au salutat acordul obţinut, la nivel UE, cu privire la certificatul digital COVID, a informat Administraţia Prezidenţială.

Un accent deosebit a fost pus pe rolul global al Uniunii în gestionarea crizei, fiind reafirmat angajamentul de a consolida producţia globală de vaccinuri anti-COVID şi de a accelera procesul de donare de seruri către statele din afara UE cu cel puţin 100 de milioane de doze până la finalul anului. Consiliul European a făcut apel la continuarea eforturilor pentru asigurarea unui acces echitabil, la nivel global, la vaccinuri şi a exprimat sprijinul pentru rolul prioritar al mecanismului COVAX în acest sens.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în intervenţia sa, preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat susţinerea României pentru menţinerea abordării coordonate, la nivel UE, atât cu privire la dimensiunea gestionării curente a crizei sanitare, cât şi în ceea ce priveşte demersurile de relaxare graduală a măsurilor restrictive introduse de statele membre. Şeful statului a evidenţiat şi importanţa deosebită a continuării unui ritm accelerat al campaniilor de vaccinare, alături de creşterea eforturilor privind producerea şi asigurarea unor rezerve suficiente de vaccinuri la nivel european.

"Preşedintele Klaus Iohannis a salutat finalizarea negocierilor interinstituţionale privind Certificatul digital COVID şi a subliniat susţinerea ţării noastre pentru implementarea rapidă şi unitară a acestor certificate la nivel european. Preşedintele României a insistat asupra faptului că utilizarea acestui certificat nu trebuie să afecteze exercitarea dreptului fundamental al cetăţenilor la libera circulaţie", arată Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului a mai evidenţiat importanţa solidarităţii la nivel internaţional, context în care a reafirmat susţinerea României pentru operaţionalizarea cât mai rapidă a unui mecanism european de donare a vaccinurilor pentru sprijinirea statelor terţe, în special a partenerilor Uniunii din vecinătatea estică şi din Balcanii de Vest. În acest context, preşedintele Iohannis a menţionat că România a donat Republicii Moldova peste 300.000 de doze şi că urmează să doneze Ucrainei 100.000, potrivit Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel