Circa 98.000 de tineri vaccinați. Premierul Cîțu: avem nevoie de cât mai mulți oameni imunizați împotriva COVID

Premierul Florin Cîțu a subliniat marți, 22 iunie, că s-au vaccinat împotriva COVID circa 98.000 de copii și tineri.

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că, din datele obţine până în prezent, 98.134 de minori cu vârste între 12 şi 17 ani s-au imunizat împotriva COVID-19, precizând că părinţii şi tutorii sunt cei care iau decizia în acest sens.

"Susţin vaccinarea pentru populaţie, avem de nevoie de cât mai mulţi oameni vaccinaţi, dar, când vorbim de tineri sub 18 ani, aici, părinţii şi tutorii sunt cei care iau deciziile şi trebuie să ia cele mai bune decizii. Din datele pe care le avem până acum, sunt 98.134 de minori cu vârste între 12 şi 17 ani care s-au vaccinat, iar, dintr-un raport privind dorinţa de vaccinare a elevilor, 45,5 % dintre elevi consideră că este foarte important şi important să se vaccineze. Eu zic că avem un start bun în ceea ce priveşte tinerii, acum aş îndrăzni să spun mai bun decât la adulţi, sub foarte multe aspecte, în ceea ce priveşte dorinţa de vaccinare. Ne bucură că informaţia a ajuns până la tineri ", a declarat Florin Cîţu, marţi, la Palatul Victoria, în cadrul unei şedinţe pe tema beneficiilor vaccinării copiilor.

Premierul a punctat că efectele campaniei de vaccinare se văd, atât prin numărul de persoane infectate zilnic, care a scăzut, dar şi al internărilor la ATI şi al deceselor înregistrate, de asemenea, cu cifre în scădere.

La şedinţă sunt prezenţi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, reprezentanţi UNICEF, ai Consiliului Naţional al Elevilor şi Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel