Poluarea aerului s-a redus în pandemie. ONU: o scădere de scurtă durată

Aer poluat
Poluarea aerului s-a redus foarte mult în perioadele de lockdown instituite anul trecut, în mai multe țări, din cauza pandemiei COVID. 

Un raport al Organizației Meteorologice Internaționale, agenție ONU, susține că poluarea aerului a scăzut mult în perioadele de lockdown, instituite de mai multe state pentru a preveni răspândirea infecției COVID. Însă, perioadele de lockdown nu au durat suficient cât să aibă un impact serios asupra sănătății oamenilor.

În acea cercetare se mai arată că particulele poluante PM 2.5 au scăzut cu până la 40% în Africa, America de Sud și Asia de sud și mai puțin în părți din Europa și America de Nord. Raportul Organizației Meteorologice Internaționale arată că perioadele de lockdown cauzate de COVID din primăvara anului trecut și restricțiile au dus la ”o scădere de scurtă durată, dar foarte consistentă, a emisiilor poluatoare”.

”În perioadele în care lockdown-ul a fost implementat, calitatea aerului în multe părți ale lumii s-a îmbunătăți substanțial, iar această îmbunătățire s-a datorat în general, absenței particulelor poluante”, a spus Oksana Tarasova, șefa diviziei de cercetare a organizației.

În raport s-a comparat calitatea aerului din 2020 cu datele obținute în 2015 și 2019. S-a observat o reducere a poluării chiar cu 70%, potrivit digi 24.

Un studiu de lungă durată a găsit o legătură între poluarea aerului și un risc crescut de demență. Studiul arată că până și un nivel ușor mai mare de expunere la poluarea aerului pe o perioadă îndelungată pot crește semnificativ riscul de demență al unei persoane. Rezultatele studiului au ost publicate în revista Environmental Health Perspectives. Cercetătorii de la Universitatea din Washington au analizat datele pe o perioadă de zeci de ani de la două proiecte de lungă durată, unul privind factorii de risc pentru demență și unul privind poluarea aerului, în zona de coastă a Pacificului de Nord-Vest.

În concluzie, au descoperit că doar o diferență de 1 microgram pe metru cub între rezidențe a fost asociată cu o incidență mai mare de 16% a demenței. Pentru context, vă puteți aștepta să găsiți o diferență de 1 microgram pe metru cub între o stradă aglomerată din centrul orașului și o suburbie cu mai multă verdeață. „Am constatat că o creștere de 1 microgram pe metru cub de expunere corespundea unui risc cu 16% mai mare de demență cu toate cauzele. A existat o asociație similară pentru demența de tip Alzheimer ”, a declarat într-un comunicat Rachel Shaffer, autorul principal care a efectuat cercetarea ca doctorand în cadrul Departamentului de Științe ale Mediului și Sănătății Muncii din cadrul Universității din Washington.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel