Această metodă simplă ne ajută să...
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a explicat că încă de acum doi ani, de pe vremea când era manager al Spitalului Județean Baia Mare, a gândit un proiect care va permite spitalelor din România să-și folosească dotările pentru a obține fonduri suplimentare. Ea a dat exemplul unui bloc operator, a cărui dotare poate costa și zeci de milioane de euro, și care e folosit, în medie, la nici măcar o pătrime din capacitatea sa.
„Într-un spital care are un bloc operator, gradul de utilizare este de circa 24%. (...) Economistul din mine a întrebat de ce utilizez doar 24%. Pentru că asta este limita contractului cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, mi s-a răspuns. Și de ce n-am putea folosi aceste capacități pentru cei care doresc să le folosească, bineînțeles, contra cost, asfel încât să putem crea o concurență nu neloială, cu sistemul privat? Teoretic asta e ideea mea de a fi foarte atenți cu banul public în folosul pacientului. Această propunere discutată cu ceva timp în urmă, își va găsi locul, zic eu binemeritat, odată și cu dezvoltarea sistemului de asigurări private pentru pacienți".
Sorina Pintea a explicat că „sistemul medical din România, ca să fie sustenabil, are nevoie de o infuzie de capital, dar nu pentru pachetul de bază, care nu trebuie să fie afectat"
„Este vorba despre acele sevicii suplimentare pe care spitalele le pot oferi, pe care chiar unitățile private le pot oferi – și mă refer la partea de recuperare medicală. (...) De exemplu: un pacient este internat la ortopedie, are o fractură și are nevoie de o perioadă de recuperare. Perioada legală de recuperare, stabilită prin norme de către medici, adică ieșirea din faza acută este, să spunem, de 12 zile. De 20 de zile. În funcție de cum stabilesc specialiștii. După acestă perioada, pacientul are nevoie de o perioadă suplimentară de recuperare dacă dorește să facă ceva mai mult. Dacă dorește să facă ceva mai mult, atunci este nevoie să avem ceva în plus. (...) Cred că este momentul să avem o discuție mai serioasă, Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate, cu asiguratorii", a precizat ministrul Sorina Pintea, în cadrul conferinței „Quo Vadis piața de asigurări în 2019!", organizată astăzi, la București, de Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group.
Ideea e că perioada de recuperare a pacienților în ce privește serviciile de kinetoterapie și balneofizioterapie ar putea fi prelungită prin modificarea legii asigurărilor voluntare de sănătate, a anunțat demnitarul. Dar autoritățile nu se vor atinge de cuprinsul pachetului de servicii medicale de bază, la care au acces liber și nelimitat toți românii, indiferent dacă sunt sau nu asigurați.
„Pachetul de bază nu se va restrânge, este vorba de extinderea unor anumite tipuri de servicii pentru care ne gândim că am putea discuta despre asigurări private sau complementare. (... ) Nu vorbim de patologii cum ar fi mari arși. (...) Servicii de balneofizioterapie, servicii de kinetoterapie, servicii care nu afectează pachetul de bază în acest moment, acestea le putem include în acest pachet de asigurări suplimentare”, a declarat Pintea.
Dacă nu va avea parte de o infuzie de capital, sistemul sanitar de stat din România ar putea să ajungă în aceeași situație în care se află deja alte țări.
„Sistemul de sănătate are toate șansele să devină nesustenabil în viitor. Germania are această problemă, Italia are această problemă și au foarte multe discuții pe această temă. Cred că este cazul să discutăm și noi deschis despre aceste probleme", a continuat ministrul.
Ministrul a precizat că în maxim jumătate de an factorii implicați vor avea o propunere concretă de modificare a acestor servicii.
„În ceea ce privește termenul, eu spun că în maxim șase luni vom avea o propunere concretă, dar până atunci va trebui să ne întâlnim cu toți actorii implicați în această poveste. (...) Avem deja o parte dintre propuneri pe care le-am primit, le analizăm și termenul este maxim șase luni", a menționat Pintea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...